EXCLUSIV  OUG 13, în vigoare pe mâna lui Iohannis, Grindeanu avea dreptate! Nicolicea i-a avertizat: Să-și asume riscul

Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea

Bunea Stancu a ridicat o excepție de neconstituționalitate în dosarul său de la Tribunalul Vrancea. El a cerut sesizarea CCR cu privire la abrogarea unui act care nu este intrat în vigoare. Cererea i-a fost aprobată de instanță, iar CCR urmează să se pronunțe. De frica OUG 13, Opoziția a cerut să fie votată mai întâi OUG 14 în Parlament, pentru ca grațierea să nu-și facă efectele nici măcar 1 minut, pentru a nu scăpa corupții din închisoare. 

VEZI AICI MAI MULT: EXCLUSIV OUG 13 intră în vigoare. OUG 14 va fi desființată de CCR, în dosarul Bunea Stancu

Eugen Nicolicea a precizat pentru DCNews că CCR are jurisprudență în acest caz. El a precizat că ”orice act care a intrat în vigoare nu poate fi abrogat, cu excepția unor acte complexe, cum ar fi Codurile. Ordonanța nu este un act complex, chiar dacă modifică ceva din Cod. Grindeanu spusese întâi și întâi prorogare. Domnul premier a vrut să evite o astfel de discuție în contradictoriu și, ca să nu existe un efect pervers, a spus prorogare de termen, adică nu intra OUG 13 niciodată în vigoare. Abrogarea a fost soluția aleasă de președintele Klaus Iohannis, pentru că el a fost cel care a spus primul, apoi au sărit și ceilalți- PNL, USR. Le-am atras atenția asupra riscurilor și gata, votul l-am dat, OUG există, a aprobată prin lege.”

Președintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților a subliniat că ”nu poți să abrogi ceva ce nu este în vigoare, ce nu există, nu produce efecte”. 

Deputatul PSD amintește că a avertizat în acest sens: ”Le-am și spus, dacă va exista vreodată vreun risc, să și-l asume cei care l-au produs, care au cerut abrogarea a ceva ce nu este în vigoare”. 

Eugen Nicolicea a subliniat că ”dacă OUG 14 este declarată neconstituțională, evident că și legea de aprobare a ei simultan și-i dispar efectele juridice, iar efectele juridice erau abrogarea OUG 13. În tehnica legislativă, în legea 24/2000 se scrie că abrogarea abrogării nu reînvie textul inițial, dar este o deosebire între abrogarea abrogării și declararea neconstituțională a abrogării reînvie textul inițial”. Pe scurt, dacă ar fi fost abrogată OUG 14, textul OUG 13 nu intra în vigoarea, dar dacă OUG 14 este declarată neconstituțională reînvie textul OUG 13. 

El atrage atenția că există o încurcătură cu privire la o lege de respingere a OUG 13 care nu mai era în vigoare. ”După părerea mea ar trebui atacă și această lege de respingere”, a precizat Eugen Nicolicea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel