Oţelul Galaţi revine pe primul loc: 3-0 cu „U” Cluj

Dorinel Munteanu
Dorinel Munteanu

Echipa pregătită de Dorinel Munteanu, Oţelul Galaţi, a câştigat, azi, pe teren propriu, meciul cu „U” Cluj, cu scorul de 3-0 (1-0), şi a urcat din nou pe prima traptă a clsamentului Ligii I, unde se află din etapa a 8-a.

Scorul a fost deschis de Gabriel Paraschiv, în minutul 23, printr-un şut frumos dn interiorul careului, la colţul lung al porţii apărate de Marius Popa. După pauză, mijlocaşul Gabriel Giurgiu a prins un voleu de zile mari, de la marginea carelui mare, în minutul 52, şi a ridicat scorul la 2-0. În minutul 65, oaspeţii au solicitat penalty, la un henţ în careu comis de căpitanul „oţelarilor” Sergiu Costin, dar arbitrul Robert Dumitru a lăsat jocul să continue. Rezultatul final l-a stabilit fundaşul Cornel Râpă, în minutul 70.

Dacă Oţelul este pe primul loc, cu 48 de puncte, „U” Cluj ocupă poziţia a 13-a, cu 24 de puncte, iar antrenorul ardelenilor Ionuţ Badea ar putea fi demis de patronul Florian Walter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel