ORDONANȚĂ PRIMARI. Klaus Iohannis: Victor Ponta a făcut o mare greșeală

Klaus Iohannis critică ordonanța de urgență prin care a înlesnit migrația politică a primarilor. Mai mult decât atât, liderul PNL spune că Victor Ponta a făcut o mare greșeală cu această ordonanță.

VEZI ȘI: O vedetă Antena 3 are blog. Ce mărturisiri face

"Cred că domnul Victor Ponta a făcut o mare greșeală cu această ordonanță. A încălcat orice normă democratică, fiindcă a folosit Guvernul pe care îl conduce pentru a avea un avantaj necinstit în cursa electorală. Faptul că a arătat că schimbă regulile în timpul competiției și că nu dă doi bani pe lege ne dovedește cât de fragilă e încrederea sa și a PSD că o să câștige. Multă lume este revoltată de modul în care premierul Ponta încearcă, practic, să fraudeze alegerile și cred că sunt destui cei care acum se gândesc să vină la vot pentru a sancționa un asemenea comportament", a spus Klaus Iohannis.

Președintele PNL a vorbit și despre cei 2,2 milioane de oameni care au semnat pentru candidatura sa.

"Nu e puțin lucru să știi că 2,2 milioane de români îți pun speranțele în tine, cred în tine și în ceea ce poți să faci tu pentru țară. Eu sunt convins că voi învinge, că alături de puternica echipă a Alianței Creștin Liberale, de milioanele de români care cred în mine, care cred în noi, voi câștiga. Am încrederea că pot aduce România pe un drum cu adevărat occidental și că pot reda românilor speranța. După 25 de ani de la Re­voluție, este timpul unui nou început pentru România. Cred că președintele țării trebuie să fie un reper, iar România are nevoie mai mult ca oricând ca acela care va fi ales președinte în această toamnă să aibă această calitate", a mai zis Klaus Iohannis într-un interviu acordat OpiniaBuzău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel