Orban, revoltat pe pensionari: Nu e normal

Ludovic Orban este revoltat din cauza pensionarilor care beneficiază și de alte venituri.

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică dimineaţa, că nu e normal ca persoane care s-au pensionat şi încasează pensie să beneficieze şi de un venit din sectorul public.

"Sunt de acord cu interzicerea cumulului salariului cu pensia. Nu e normal ca persoane care s-au pensionat şi beneficiază de pensie să beneficieze şi de un venit în sectorul public, vreau să fim foarte clari, aici este vorba de a nu permite ca cineva care s-a pensionat, şi este vorba de foarte mulţi care s-au pensionat la 40 şi ceva de ani din Poliţie sau din alte structuri şi care, după ce s-au pensionat şi au dobândit nişte pensii, multe dintre ele peste media pensiilor, mai cumulează şi venituri în sectorul public. Aici este vorba de a nu permite ca persoane care s-au pensionat să poată să cumuleze simultan pensia cu un venit din sistemul public. Dacă vor să lucreze în privat, nu avem absolut niciun fel de problemă, de asemenea, dacă vor să îşi continue activitatea, nici în privinţa acestei chestiuni nu avem nicio problemă, cu o singură condiţie, să aleagă venitul dobândit din salariu, dacă vor să lucreze", a spus premierul, întrebat dacă este de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public.

S-a perpetuat sistemul

Orban a menţionat că s-a perpetuat acest sistem care, din punctul său de vedere, nu e normal.

"Eu cred că administraţia are nevoie de o modernizare, administraţia are nevoie de oameni proaspeţi, cu o altă viziune, care să fie şcoliţi în sensul administraţiei care se face la nivel european, în secolul 21 şi, de asemenea, cred că o persoană care lucrează în serviciul public şi în administraţia publică trebuie să primească un venit din activitatea pe care o desfăşoară", a afirmat el.

Premierul a participat, duminică dimineaţă, la festivitatea de preluare a mandatului de către noul prefect al judeţului Ilfov, Daniel Tudorel Zamfir.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel