Orban premier. Ecaterina Andronescu: Trebuie să-și asume guvernarea

Ecaterina Andronescu s-a arătat conștientă că PSD-ul se află într-o perioadă dificilă, însă cei care au inițiat moțiunea de cenzură trebuie să-și asume o nouă guvernare.

Într-o intervenție telefonică la Realitatea Tv, de vineri seara, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a explicat de ce Opoziția trebuie să-și asume guvernarea, Ludovic Orban prim ministru:

Cred că este o soluție, pentru că PNL-ul a fost inițiatorul acestei moțiuni și, sigur, trebuie să-și asume guvernarea cu toată responsabilitatea. Dacă ar negocia cu PSD-ul și ar renunța la reducerile de salarii și de pensii, ar continua să aducă bunăstare oamenilor, eu cred că PSD-ul ar putea să voteze acest guvern”, a spus Andronescu.

”PSD-ul trebuie acum să-și strângă rândurile și să redevină ce a fost în ochii electoratului. Aceasta perioadă de opoziție de un an este de natură să regândim strategia, să facem o analiză, să vedem care sunt greșelile și cum să le corectăm. Toți membrii PSD vor să salveze partidul. Unii lideri ar trebui să facă un pas înapoi, dar în urma unei analize care să pună pe masa tuturor celor care au adus multe voturi care sunt lucrurile care au fost făcute greșit, ca să nu le repetăm”, a mai spus fostul ministru al Educației.

Solicitată să aprecieze posibilitatea apariției unui front comun PNL-USR-UDMR-Pro România, ea spus:

Dau foarte puține șanse unei astfel de coaliții de guvernare. Practic, nu-i dau șanse”, și-a încheiat Ecaterina Teodorescu intervenția.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23