Orban, moțiune de cenzură. Acuzații grave pentru Guvern

Ludovic Orban
Ludovic Orban

Ludovic Orban, președinte PNL, și Victor Paul Dobre, vicepreședinte PNL, au făcut câteva declarații la finalul biroului executiv al PNL, din 11 decembrie 2018.

Ludovic Orban și-a exprimat dorința unui nou Guvern, care să facă cinste României: "Partidul Național Liberal își dorește pentru România un alt guvern. Ne dorim ca România să fie guvernată de un guvern care să ne facă cinste atunci când ne reprezintă pe plan internațional și european, nu un guvern care să ne facă de râs la fiecare apariție publică".

Potrivit lui Orban, "România are nevoie de un guvern care să guverneze pentru cetățeanul care muncește cinstit , care își câștigă existența în mod cinstit, care respectă legea, nu de un guvern care să guverneze pentru pușcăriași și pentru pușcăriabili.

România are nevoie de un guvern care să susțină realizarea marilor proiecte de infrastructură, care să permită dezvoltarea României, nu de un guvern care să blocheze toate investițiile publice în România. România are nevoie de un guvern care să asigure un mediu pentru afaceri prietenos, predictibil, care să încurajeze cu orice fel de investiție privată, nu de un guvern care să bulverseze la fiecare ședință de guvern legislația și care să creeze instabilitate și lipsă de predictibilitate".

Guvernul Dăncilă este cel mai prost guvern

"România are nevoie de un guvern care să crească puterea de cumpărare a veniturilor cetățenilor, nu de un guvern care să crească salariile și pensiile pe hârtie și care să erodeze puterea de cumpărare a veniturilor cetățenilor printr-o inflație crescută în mod artificial.

Ca atare, Partidul Național Liberal consideră că Guvernul Dăncilă este cel mai prost guvern din istoria României și că trebuie înlocuit cât mai rapid cu un guvern cât mai bun pentru România, cu un guvern care să aibă capacitatea să exercite în cele mai bune condiții președinția Consiliului Uniunii Europene și care să aducă beneficii maxime de pe urma acestei misiuni pe care o avem de a asigura conducerea la nivel european în cele 6 luni de zile începând cu 1 ianuarie", a spus Ludovic Orban.

Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

"De aceea am luat decizia de a depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Am mandatat liderii grupurilor parlamentare ai Partidului Național Liberal, ca împreună cu ceilalți parteneri din opoziție să finalizeze textul moțiunii de cenzură și să depună moțiunea de cenzură în cursul acestei săptămâni, astfel încât până la sfârșitul acestei săptămâni moțiunea de cenzură să fie depusă, să demareze procedurile pentru schimbarea acestui guvern care face un rău imens României", a mai spus președintele PNL.

La rândul său, vicepreședintele PNL, Victor Paul Dobre, a declarat următoarele: "Așa cum vă este cunoscut România are un angajament ferm în cadrul Alianței Nord-Atlantice de a aloca în fiecare an 2% pentru programul de înzestrare a Armatei. Din datele noastre, din date oficiale, anul 2017 s-a încheiat cu o realizare de 1,85%, anul 2018 probabil va fi, se evaluează, în aceeași zonă. De aceea, noi cerem în mod ferm și e o decizie a Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, ca guvernul, bugetul să respecte în continuare angajamentul de 2% alocare pentru Armată, nu din surse proprii, nu din o să vedem la rectificări bugetare, ci în mod ferm de la începutul anului, astfel încât programul să fie respectat, să ne respectăm angajamentele din cadrul NATO și să avem, bineînțeles, în vedere contextul geostrategic actual".

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25