Orban, HOTĂRÂRE: Obiectivele PNL pentru anul 2018

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că Biroul Biroul Politic Naţional a hotărât obiectivele partidului pentru anul 2018 şi a stabilit criteriile de evaluare a filialelor teritoriale, interacţiunea cu cetăţenii fiind unul dintre acestea.

'Am hotărât obiectivele partidului pentru anul 2018. Practic, am validat decizia Biroului Executiv care a fost adoptată în urmă cu două săptămâni. Am decis propunerea de hotărâre către Consiliul Naţional privitoare la modul evaluare a filialelor judeţene prin intermediul planurilor de acţiune trimestriale şi a unor criterii obiective de evaluare a progreselor făcute de fiecare filială. A fost prezentată propunerea de hotărâre a Consiliului Naţional Liberal privind Programul de transparenţă şi deschidere către societate intitulat 'PNL zi de zi alături de oameni'. Există 20 de criterii care vizează aspecte organizatorice, aspecte de comunicare media, de comunicare on-line, aspecte de evaluare a activităţii parlamentarilor, reprezentanţilor în administraţia locală. De asemenea, aspecte ale relaţiei pe care le are partidul cu societatea civilă, cu patronate, cu organizaţii profesionale, cu sindicate, cu ong-uri', a afirmat Orban duminică, după şedinţa Biroului Biroul Politic Naţional al PNL.

El a precizat că fiecare filială trebuie să aibă pagină de Facebook şi site. 'Am introdus şi criterii de transparenţă în site în care fiecare membru din conducerea judeţeană a partidului, fiecare parlamentar, primar, preşedinte de organizaţie locală să-şi facă publice datele importante cum sunt CV-ul, telefoanele de contact, adresa de mail, programul de audienţe la sediu, programul de întâlniri publice, practic, un registru al transparenţei la nivelul tuturor filialelor', a spus liderul PNL.

Va conta calitatea proiectelor

Orban a explicat că va conta calitatea proiectelor - de investiţii, de dezvoltare şi care au impact favorabil asupra cetăţenilor. 'Să informeze cetăţenii privitor la deciziile partidului, la proiectele de legi, proiectele de hotărâre ale partidului. Am solicitat fiecărui consilier judeţean şi local să-şi facă public modul în care votează în consiliile judeţene, pentru ca acolo unde nu există transparenţă, să se introducă un sistem prin care orice cetăţean să ştie cum votează fiecare. (...) Sunt lucruri normale şi fireşti. Să interacţioneze cu cetăţenii, să fie accesibili, să răspundă la întrebări. (...) Eu am început şi liderii naţionali vor participa la sesiuni de întrebări şi răspunsuri, astfel încât orice cetăţean să poată să adreseze întrebări. La fel, trebuie generat şi la nivel judeţean acest mod de comunicare, care trebuie să fie nu numai o comunicare unilaterală, ci un dialog', a subliniat Orban. El a precizat că un criteriu de evaluare va fi numărul de interacţiuni.

[citeste si]

'Am introdus numărul de interacţiuni - impact, număr de interacţiuni... Sunt anumiţi parametri care sunt uşor accesaţi. (...) Trebuie să înţeleagă, iar marea majoritate au înţeles, că la noi aproape două treimi folosesc acest mod de comunicare. Exista 67% din populaţie care comunică pe online. Asta înseamnă că oamenii s-au obişnuit să obţină informaţii din mediul online şi nu se poate ca un partid să nu se adapteze la acest mod de comunicare, să furnizeze toate informaţiile despre activitatea sa şi prin intermediul comunicării online', a adăugat Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel