Orban, despre votul de învestire al Guvernului: Avem ABSENȚE

Ludovic Orban a afirmat, luni, că între 237 și 243 parlamentari vor vota învestirea Guvernului, în plenul reunit de la ora 14:00. El a susținut că doi parlamentari din partidele care au anunțat sprijinul Guvernului vor fi absenți, respectiv un deputat ALDE și un senator USR.

„Avem între 237 și 243. Eu sunt încrezător că va exista o majoritate a parlamentarilor care vor pune interesul României pe primul loc și vor renunța la atitudinea de boicotare, care este total de neînțeles. Eu nu îmia duc aminte ca în 30 de ani să existe o învestire a unui Guvern la care să lipsească de la vot două grupuri parlamentare. Mai mult decât atât am înțeles că ședința nu va fi condusă de niciunul dintre președinții, asta arată boicot total. Conducerea PSD împiedică președinții celor două Camere să își exercite atribuțiile. E un boicot jenant și rușinos. Avem semnalate două absențe, dar sunt motivate, sunt doi colegi a căror stare de sămătate nu le permite să fie prezenți, un senator USR și un deputat ALDE", a spus Ludovic Orban, la finalul ședinței PNL.


Parlamentarii se întrunesc, luni, de la ora 14:00, în ședință comună de plen, pentru a vota învestirea Guvernului Orban. Pentru a putea fi învestit sunt necesare cel puțin 233 de voturi, pe care premierul desemnat susține că le are.


Marți și miercuri au avut loc audierile în comisiile de specialitate din Parlament ale miniștrilor desemnați pentru a face parte din Guvernul Orban. Din cei 16 miniștri propuși, trei dintre ei, respectiv Florin Cîțu, propus la Finanțe, Ion Ștefan, propunerea pentru Dezvoltare și Violeta Alexandru, propusă la Ministerul Muncii au înregistrat avize negative.


Ludovic Orban a afirmat, însă, că avizul din comisii este consultativ și că nu îi va schimba pe miniștri care au primit aviz negativ, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel