Orban, despre sesizarea CCR de către PSD: O decizie proastă

Ludovic Orban / Sursa foto AGERPRES
Ludovic Orban / Sursa foto AGERPRES

Ludovic Orban a declarat că anunțul PSD de a ataca la CCR cele două proiecte pe care și-a asumat răspunderea Guvernul, este o decizie foarte proastă și nu face decât să tergiverseze și să blocheze accesul la educație al elevilor, în cazul abrogării OUG 51 privind transporturile.

„Mi se pare o decizie foarte proastă. Noi când am decis să modificăm OUG 51, am decis să modificăm prin lege ordonanțat de urgență și am ales procedura angajării răspunderii, pentru că este o situație care trebuie rezolvată urgent. La ora actuală sunt mulți copii care nu se mai pot duce la școală. Din cauza OUG 51 elevii nu mai beneficiază de drepturile pe care le aveau și nu își mai permit să plătească valoarea integrală a biletului pentru a se deplasa la școală”. a afirmat Ludovic Orban, duminică, la Digi 24.

Premierul a adăugat că, prin blocarea abrogării OUG 51, PSD lovește în familiile cu venituri mici și stopează accesul la educație al copiilor. „De asemenea, în OUG 51 s-au prelungit licențele transportatorilor pentru județ până în 2023. Menținerea licențelor până în 2023, afectează grav calitatea serviciilor de transport, pentru că permite menținerea în circulație unor mijloace de transport care nu respectă normele tehnice. Atacarea la CCR nu face nimic altceva decât să perpetueze starea de fapt”,a completat Orban.

"Asta nu e o acțiune social-democrată"

Întrebat unde înscrie demersul PSD al contestării la CCR, premierul a răspuns: „Asta nu e o acțiune social-democrată, e o acțiune care lovește din plin familiile cu venituri mai scăzute, pentru că prin atacarea la CCR se tergiversează situația copiilor care nu se poat deplasa la școală și practic se interzice accesul la educație”.

Marcel Ciolacu a anunțat că PSD va sesiza, luni, Curtea Constituțională asupra proiectelor pe care și-a asumat răspunderea Guvernul, modificarea legilor justiției și abrogarea OUG 51 privind transporturile. Președintele Camerei Deputaților a precizat că guvernarea PNL este una „abramburistică”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel