Președintele PNL, Ludovic Orban, spune despre guvernarea alături de USR că este ca în box.
Ludovic Orban a spus, joi seară, în Arad, că marea majoritate a românilor dorește refacerea coaliției de guvernare. Opțiunea de formare a unui guvern minoritar cu sprijin PSD este pe locul 4 în preferințele românilor, iar pe locul 2 este, „cu un scor destul de important, de 30 și ceva la sută”, guvern în jurul PSD, afirmă liderul liberal.
Referindu-se apoi la USR PLUS, Orban a afirmat că este un partener cu care se lucrează foarte greu: „Să fim cinstiți. Vorbesc ceva cu ei, vin mâine cu altceva, răspoimâine vin cu altceva. De multe ori, se comportă ca și cum ar fi în opoziție, dar vă spun un lucru, prefer USR ca partener în coaliția de guvernare decât USR ca adversar. E ca în box: când boxezi cu un boxer cu alonjă, îi ții aproape, nu îl ții la distanță, pentru că îți trage niște pumni de te răstoarnă cu cracii-n sus de la distanță. Și uitați-vă ce bine se simt de când au trecut în opoziție, s-au resolidarizat, sunt în mediul lor, ei sunt născuți din critică”.
„Va fi foarte greu de refăcut unitatea Partidului Național Liberal, pentru că s-au făcut lucruri în aceste trei luni care lasă răni adânci. Să dai afară un ministru care are performanță fără acordul președintelui partidului și fără vot în Biroul Politic Național, numai pentru că nu îți place de ochii lui și pentru faptul că ministrul respectiv are altă opțiune politică”, a spus președintele PNL, Ludovic Orban.
De asemenea, potrivit lui Ludovic Orban, grupurile parlamentare sunt într-o „gravă divizare”.
„Cu cât trece timpul și cu cât se comit agresiuni în continuare împotriva celor de la USR PLUS, cu atât mai greu va fi de refăcut coaliția, pentru că toate aceste războaie lasă răni adânci”, a mai zis Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu