Orban: Avem peste 233 de voturi pentru învestirea guvernului. Continuăm discuţiile

Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a declarat miercuri că are asigurate peste 233 de voturi pentru învestirea Guvernului, dar că negocierile vor fi continuate până luni pentru a convinge cât mai mulţi parlamentari să voteze noul executiv şi pentru a preveni 'eventuale absenţe sau dezertări'.

'Cu siguranţă vom avea discuţii până luni, la ora 14,00, şi în timpul votului. Vom avea discuţii în primul rând cu partenerii noştri. (...) Vom continua discuţiile cu toţi ceilalţi parlamentari care nu au susţinut în comisii sau în activitate Guvernul, pentru a-i convinge că România are nevoie de un guvern competent, legitim, care să restabilească echilibrul şi să refacă capacitatea administrativă a guvernului şi a tuturor instituţiilor guvernamentale. (...) În momentul de faţă, nu ne lipsesc voturi. Sper să obţinem cât mai multe voturi până luni. (...) Eu am încredere că vom avea majoritate luni în plen. Avem peste 233 de voturi. Vrem să convingem în continuare ca să prevenim eventuale absenţe sau dezertări, cum am mai avut în alte situaţii', a spus Orban la Parlament.

El a fost întrebat cu privire la eventuale negocieri cu Pro România şi schimbarea miniştrilor care au primit avize negative în comisiile parlamentare, context în care a invocat acordurile încheiate cu minorităţile, PMP, USR, UDMR şi ALDE.

'Noi am încheiat acorduri politice cu partenerii noştri. (...) În aceste acorduri, condiţiile care au fost negociate sunt de asemenea natură încât nu mai există posibilitatea să le schimbăm. Ca să schimbăm condiţiile din acordurile politice ar trebui să aruncăm în aer toată construcţia, să nu ne respectăm angajamentele pe care ni le-am luat faţă de nişte parteneri loiali - USR, PMP, UDMR, ALDE, grupul minorităţilor - şi nu putem face acest lucru pentru că aceste grupuri parlamentare deţin la ora actuală 225 de parlamentari. Mai mult decât atât, unele dintre grupuri sunt în creştere, pentru că şi la ALDE, şi la PMP există independenţi care îşi regândesc poziţia şi care cel mai probabil se vor poziţiona alături de guvern.

Eu îmi respect angajamentele faţă de partenerii instituţionali. (...) Reprezentanţii formaţiunilor partenere au votat în toate comisiile în favoarea candidaţilor propuşi', a răspuns Orban. El a susţinut că în comisiile parlamentare în care PSD are majoritate, miniştrii propuşi au primit aviz negativ, acuzând faptul că a fost 'o comandă politică' dată de acest partid pentru respingerea candidaţilor. Candidaţii care nu au primit aviz favorabil în comisiile de specialitate sunt: Florin Cîţu (Finanţe), Ion Ştefan (Dezvoltare) şi Violeta Alexandru (Muncă). 'Faptul că au votat unul sau doi parlamentari de la Pro România, ceea ce nu mă miră în cazurile respective, nu a fost determinant', a adăugat preşedintele PNL, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel