Orban: Aș vrea să mă opresc aici. Pentru că acum suntem în doliu

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

După tragedia din ATI Piatra Neamț, premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj duminică, 15 noiembrie. 

„Traversăm o nouă tragedie care îndoliază întreaga Românie. Aș dori, în primul rând, să exprim condoleanțe familiilor îndoliate. De asemenea, sunt cu sufletul alături de cei răniţi şi ȋmi doresc să se ȋnsănătoşească cât mai repede, iar pentru medicul erou, care a dat dovadă de un curaj şi spirit de sacrificiu inegalabil, am un profund respect şi m-am asigurat că va primi cel mai bun tratament posibil pentru afecţiunile sale. Garantez familiilor victimelor ȋntreg sprijinul Guvernului”, a transmis, duminică, premierul Ludovic Orban. 

„Celula de criză constituită la nivelul MAI a lucrat continuu de la declanșarea incendiului pentru a găsi cele mai bune soluții de tratament pentru victime”, a subliniat premierul României.

„Ministrul Sănătății a ajuns la Neamţ, la locul incidentului, în aproximativ două ore de la producerea tragediei pentru a evalua situația la fața locului. În timp ce vă scriu aceste rânduri, se efectuează o investigație, pentru a afla cauzele incendiului. Le promit românilor că vinovații vor fi identificați și vor fi trași la răspundere cu severitate”, a precizat Ludovic Orban. 

„Forțele aeriene române au fost mobilizate la ora 23.15 prin Ministerul Apărării Naționale pentru a-l aduce la București pe medicul erou, Cătălin Denciu. Tot au ajutorul MAPN, medicul erou a fost trimis cu aeronava militară, la Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia, unde este aşteptat să aterizeze la 12.10, pentru a beneficia de cele mai bune ȋngrijiri la centrul cu unele dintre cele mai ȋnalte standarde la nivel european ȋn tratarea arşilor. 

Aș vrea să mă opresc aici. Pentru că acum suntem în doliu și nu este timpul de acuzaţii politice”, a conchis Ludovic Orban. 

Ședință de urgență

Premierul Ludovic Orban a avut duminică dimineața o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență secretarul de stat Raed Arafat, șeful IGSU Dan Paul Iamandi și directorul Inspecției Sanitare de Stat, Mioara Comana.

„În cadrul ședinței a fost realizată analiza intervenției în cazul tragediei de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, stadiul transferului pacienților supraviețuitori și a fost solicitată colaborarea tuturor instituțiilor abilitate în desfășurarea cu celeritate a anchetei pentru stabilirea cauzei incendiului”, au transmis reprezentanții Guvernului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel