Orban, apel către parlamentarii PSD-ALDE înainte de moţiune

Ludovic Orban FOTO AGERPRES
Ludovic Orban FOTO AGERPRES

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marți, că negocierile pentru moțiunea de cenzură vor continua până în momentul votului din plen. El a afirmat că parlamentarii PSD-ALDE trebuie să înțeleagă că oamenii vor un alt guvern.

”PNL, imediat după alegerile europarlamentare a decis să depună în fapt voința clară exprimată de cetățenii români la votul din 26 mai pentru Parlamentul European și la referendumul convocat de președintele României. Am demarat procedura moțiunii de cenzură încă din prima săptămână și ne-am angajat în negocieri cu toate grupurile parlamentare, iar acolo unde nu am putut discuta cu grupuri parlamentare, am purtat negocieri individuale cu parlamentari din zona guvernamentală, respectiv din ALDE și din PSD, transmite Mediafax.

”Până la momentul votului, aceste voturi și negocieri vor continua și vom cuantifica, la vot, câte voturi efective va avea moțiunea de cenzură. Parlamamentarii PSD și ALDE trebuie să înțeleagă că românii vor altă guvernare, că românii nu mai acceptă această coaliție la putere și că este în puterea fiecăruia dintre ei să decidă ca voința românilor să fie transpusă în fapte. Orice parlamentar ALDE sau PSD care va vota moțiunea de cenzură va avea șansa să își repare imaginea publică să se debaraseze de ultimii doi ani jumătate în care au fost complicii unui regim ticălos și să își poată continua cariera politică, fie în partidul din care fac parte, fie într-o altă formațiune politică. Depinde de conștiința individuală a fiecărui parlamentar dacă va ține cont de ceea ce vor românii sau dacă va rămâne sluga unui regim care face rău acestei țări”, a declarat Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Executiv.

Liderul PNL le-a transmis, de asemenea, parlamentarilor din PSD-ALDE un îndemn

”În ceea ce ne privește pe noi, avem conștiința datoriei îndeplinite, am făcut tot ce depinde de noi, pentru a determina ca moțiunea de cenzură să fie sprijinită de un număr cât mai mare de parlamentari și le mai adresez - chiar dacă în timpul discuțiilor individuale lucruri parlamentarilor PSD și ALDE cu care am vorbit - le adresez public încă un îndemn: Aveți două variante. Să vă încetați cariera politică rămânând complicii acestui regim toxic pentru România sau aveți șansa de a vă reabilita în fața cetățenilor români votând moțiunea de cenzură”, a mai spus Orban.

Parlamentul dezbate și votează, marți, moțiunea de cenzură depusă de opoziție la adresa guvernului Dăncilă. Pentru a trece moțiunea sunt necesare 233 de voturi, din totalul de 465 parlamentari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel