Oprirea tăierilor ilegale. Ministrul Mediului: Este o problemă stringentă

Alexandru Ichim / 07 noi 2019 / 17:03 Salveaza PDF Comentarii
Costel Alexe - Foto: Agerpres
Costel Alexe - Foto: Agerpres

Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, susține că problema tăierilor ilegale de masă lemnoasă este una strigentă. 

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, afirmă că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a opri tăierile ilegale, acestea reprezentând o problemă stringentă, şi a subliniat că montarea de GPS-uri pe maşinile care transportă material lemnos este obligatorie, scrie Agerpres. 

"Voi face, ca ministru, tot ce-mi va sta în putinţă să oprim tăierile ilegale din România, pentru că este o problemă stringentă. Am discutat cu colegii directori şi cred că cetăţenii români aşteaptă să fim implicaţi în a rezolva această problemă. Montarea GPS-urilor pe maşinile care vor transporta materialul lemnos este obligatorie. Vom întări capacitatea de control a gărzilor forestiere, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire cu cei de la Romsilva, cu directorii de instituţii, m-am întâlnit cu reprezentanţii ONG-urilor şi vom forma grupuri de lucru pe acest subiect", a scris Alexe, pe pagina sa de Facebook.

Personalul silvic, sprijinit cu arme

 

El a adăugat că personalul silvic trebuie "sprijinit logistic" prin dotarea cu arme letale sau neletale, astfel încât să nu se repete cazurile în care pădurari au fost ucişi de către hoţii de material lemnos.

Conform unui raport prezentat de Greenpeace la finele lunii trecute, autorităţile de control depistează doar 1% din totalul tăierilor ilegale de lemn care au loc în România, respectiv 200.000 mc din cele 20 de milioane mc lemn tăiat ilegal anual în ţară.

La mijlocul lunii octombrie, RNP Romsilva anunţa, într-un raport, că nouă Gărzi Forestiere au efectuat, în perioada ianuarie - septembrie 2019, un număr de 27.215 controale, în urma cărora s-a constatat un volum de lemn tăiat ilegal, verificat, de 54.169 mc, cu o valoare a pagubelor din tăieri ilegale de aproximativ 33 de milioane de lei. Totodată, au fost aplicate 4.116 contravenţii pentru tăieri de arbori cu o valoare a amenzilor aplicate de 7,5 milioane de lei.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26