Oprea despre moartea polițistului Gigină: O cruce pe care o duc toată viața

Senatorul Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, susţine că moartea poliţistului Bogdan Gigină este 'o cruce' pe care, ca militar, o va duce toată viaţa. 

'Eu nu contest munca procurorilor, o respect. Am fost un om care, şi când am fost prim-ministru interimar, am căutat să ajut Justiţia. Cred că votul de astăzi... de aceea nici nu am vrut, aveam un cuvânt de vreo zece pagini, dar nu am vrut să îi plictisesc. Ştiam că am dreptate şi, ca militar, este o cruce pe care o să o duc toată viaţa, fiindcă a murit un coleg la datorie', a declarat Oprea, luni seară, la Senat.

Potrivit lui Oprea, motociclistul-poliţist a fost avertizat prin staţie de faptul că, pe traseu, urma respectiva groapă, adăugând că, din anchetă, cunoaşte faptul că aceasta nu era însă semnalizată corespunzător.

'Este foarte ciudat fiindcă în acea zi, din câte ştiu, a trecut de patru ori pe lângă această groapă. Înainte să ajungă echipajul de poliţie şi motociclistul au fost avertizaţi prin radio, li s-a spus 'urmează lucrarea' şi au confirmat. De altfel, poate nu e lipsit de atenţie, cel de pe maşina de poliţie era naşul tânărului poliţist. Din ce ştiu, chiar i-a spus: 'nu cred că e bine să vii în seara asta'. Dacă era un profesionist...', a explicat Oprea.

El a ţinut să precizeze că, în acea seară, se afla la datorie: 'Nu am fost nici la restaurant, nici cu alte persoane în maşină'. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy