OPEC, desființată: petrolul va ajunge la 50 de dolari - Bank of America

Cartelul țărilor producătoare de țiței, OPEC, practic nu mai există, iar prețul barilului de țiței va ajunge în lunile următoare la de 50 de dolari, avertizează Bank of America.

Schimbările revoluționare care zguduie din temelii industria energetică vor avea ca efect, între altele, scăderea prețului la gazul natural lichefiat, conform The Daily Telegraph.

Unul dintre șefii Bank of America, Francisco Blanch, susține că Organizația Țărilor Producătoare de Țiței (OPEC) a fost "efectiv dizolvată" după ce nu a reușit să stabilizeze prețul țițeiului la ultima întâlnire. "Consecințele sunt profunde și de durată", spune el. Concret, Bank of America susține că, odată ce OPEC a eșuat să acționeze, prețurile vor fi reglementate de însăși piața liberă.

Membrii OPEC, Algeria, Angola, Ecuador, Iran, Irak, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Venezuela s-au întâlnit la 27 noiembrie pentru a analiza starea pieței, după o scădere accelerată a prețurilor la țiței. OPEC a concluzionat însă că producția nu trebuie redusă pentru a stabiliza prețurile. Deznodământul reuniunii i-a surprins pe unii analiști, dar le-a dat apă la moară adepților teoriei conspirației, care cred că prăbușirea prețurilor rănește Rusia și boom-ul petrolului de șist american.

Prețul global al petrolului va fi stabilit de piața liberă, situație care va conduce la o fluctuație impredictibilă a prețurilor și un comerț instabil, de pe urma cărora vor beneficia doar petrostatele din Orientul Mijlociu, precum Arabia Saudită. Membrii perificerici ai OPEC, precum Venezuela sau Nigeria, vor întâmpina mari probleme.

Bank of America spune că producătorii petrolului de șist din SUA resimt din plin degringolada de pe piața țițeiului și multe companii riscă falimentul dacă prețul va scădea sub 55 de dolari.

Război pe piața petrolieră: rușii, măsuri drastice. Ce spun americanii, după decizia OPEC

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel