OMV Petrom stopează o investiție de miliarde în Marea Neagră

Platforma petroliera
Platforma petroliera

OMV Petrom consideră că nu sunt premisele necesare pentru o decizie de investiţie în Marea Neagră.

Mediul legislativ actual din România nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în Marea Neagră, în contextul în care, în ultimele luni, s-a observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate, fapt ce sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri, afirmă reprezentanţii OMV Petrom, într-un comunicat.

'Un cadru fiscal şi de reglementare stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor reprezintă o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea investiţiilor noastre viitoare, atât onshore, cât şi offshore. Legea privind activităţile offshore a intrat în vigoare la jumătatea lunii noiembrie 2018. La sfârşitul anului 2018, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 114, introducând măsuri care afectează mai multe sectoare. Printre aspectele principale care afectează activitatea noastră se numără stabilirea de preţuri reglementate la gaze naturale şi energie electrică pe o perioadă de trei ani, precum şi majorarea contribuţiei financiare aplicate cifrei de afaceri din activităţile de gaze naturale şi energie electrică. Actualmente, suntem în curs de evaluare a impactului asupra operaţiunilor noastre, deoarece legislaţia secundară încă nu a fost emisă', se spune în comunicat.

Citește și: Gaze naturale ruseşti. Gazoduct prin Bulgaria, anunț oficial

'Vom continua dialogul cu autorităţile'

Potrivit sursei citate, în privinţa riscului de reglementare, societatea se află în dialog cu autorităţile române pe subiecte relevante pentru industrie. 'În ultimele luni am observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate. Acest lucru sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri', afirmă compania. În ceea ce priveşte zăcămintele din Marea Neagră, în opinia reprezentanţilor OMV Petrom, mediul legislativ actual nu oferă 'premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde'.

'Rămânem dornici să vedem zăcămintele din Marea Neagră dezvoltate şi vom continua dialogul cu autorităţile pentru a înţelege calea de urmat', afirmă reprezentanţii companiei, subliniind că: 'instabilitatea recentă privind mediul de reglementare ne-a determinat să ne revizuim planurile de investiţii de creştere, în timp ce căutăm claritate în legătură cu climatul investiţional din România. Planificăm investiţii de circa 3,7 miliarde de lei pentru 2019, în principal în Upstream. Prioritatea noastră rămâne maximizarea valorii portofoliului curent din Upstream şi estimăm că vom limita declinul producţiei medii zilnice la circa 5% faţă de 2018, excluzând optimizarea portofoliului'.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane barili echivalent petrol în 2017.

Citește și: Offshore Marea Neagră. Ministerul Energiei, decizie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel