Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care OMV Petrom preia contractele de furnizare de combustibil de aviaţie încheiate de compania Eurospeed cu anumite companii aeriene şi alte categorii de beneficiari ce operează zboruri pe Aeroportul Internaţional Iaşi, informează, marţi, instituţia.
Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, în conformitate cu prevederile Legii Concurenţei nr. (21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.
"Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua concentrarea economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", se spune în document.
În plus, Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la companiile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă.
OMV Petrom este o companie petrolieră care desfăşoară, în principal, activităţi de explorare şi producţie de hidrocarburi, vânzare de gaze naturale, rafinare ţiţei, vânzare de produse petroliere, precum şi producere şi vânzare de electricitate. Compania îşi desfăşoară activitatea fie direct, fie prin intermediul entităţilor sale afiliate, în România, în Kazahstan (doar explorare şi producţie hidrocarburi) şi în Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova (doar vânzare de produse petroliere).
Eurospeed SRL furnizează combustibil de aviaţie şi prestează serviciile logistice pentru alimentarea cu combustibil a companiilor aeriene şi a altor categorii de beneficiari, ce operează zboruri pe Aeroportul Internaţional Iaşi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News