Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, luni, că nu susţine legea promovată de Ecaterina Andronescu privind admiterea la facultate a elevilor care nu au luat bacalaureatul şi a precizat că ea apare dintr-o eroare la coiniţiatori şi deja a făcut cerere pentru a-şi retrage semnătura.
"Acum două săptămâni, doamna Andronescu a propus în grupul nostru din Senat un proiect de lege privind organizarea unei a treia sesiuni de bacalaureat. Eu am fost de acord şi am semnat iniţiativa, alături de mai mulţi colegi senatori. Săptămâna trecută, la discuţiile din grup, s-a renunţat la această iniţiativă, doamna Andronescu propunând proiectul cu elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat. Dintr-o eroare a unor consilieri, lista de semnături de pe celălalt proiect legislativ a fost copiată pe noua propunere. Eu nu sunt de acord cu această propunere a doamnei senator Andronescu şi am făcut cerere la Biroul Permanent al Senatului să îmi retrag semnătura de pe proiect", a explicat Olguţa Vasilescu pentru Mediafax.
Parlamentarii PSD Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean şi Cristian Dumitrescu au depus o iniţiativă legislativă privind posibilitatea înscrierii la facultate pentru o parte dintre elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat. Coiniţiatori ai proiectului legislativ apar peste 30 de senatori PSD, între care şi Olguţa Vasilescu. Proiectul acordă dreptul tuturor absolvenţilor care nu au obţinut notă de trecere la toate probele, dar au înregistrat o medie de minimum şapte să se înscrie la facultate.
Controversatul proiect de lege mai creează un avantaj elevilor care sunt primiţi la facultate deşi nu au promovat examenul de bacalaureat, obligând statul să îi finanţeze pe aceştia "cel puţin la nivelul ajutorului de şomaj".
Proiectul a fost catalogat de către premierul Emil Boc drept o "tâmpenie populistă", în timp ce ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a spus că este o propunere "năstruşnică" şi "iresponsabilă".
Citește și:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu