Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a avut o întâlnire cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional. Ea spune că le-a reamintit celor care au compus delegația FMI despre faptul că prognoza lor pentru creșterea economică a României era mult inferioară celei reale.
Mai mult decât atât FMI prognoza un deficit de peste 4%, în timp ce el s-a situat sub 3%, mai precis 2.98%.
Iată mesajul Olguței Vasilescu:
"Întâlnire cu delegația FMI, cu discuții despre piața muncii. Anul trecut, somajul a atins minimul istoric de după revoluție, iar tendința de creștere a numărului de locuri de munca se păstrează și anul acesta, fiind cu peste 16000 noi contracte de munca in plus, in primele doua luni ale anului. Continuam, de asemenea, sa creștem, anual, salariul minim pe economie, așa cum a crescut de la 1250 de lei la 1900 lei, in doar un an. Am reamintit delegației FMI și ca, anul trecut, prognozau pentru România o creștere economică de doar 3,4 la suta și un deficit de peste 4 la suta, ceea ce i-a făcut pe parlamentarii de opoziție sa declame ca am construit bugetul pe estimări nerealiste. In realitate, creșterea economică a fost de 7 la suta, iar deficitul de 2,98 la suta," a scris Olguța Vasilescu pe contul său de socializare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu