UPDATE: Polițistul, cercetat de IPJ Suceava / Ofițer de poliție, la bere cu interlopul Adrian Corduneanu - FOTO

Polițist
Polițist

Un ofițer de poliție s-a fotografiat alături de interlopul Adrian Corduneanu.

UPDATE: După publicarea fotografiei, conducerea IPJ Suceava a început o anchetă internă pentru a vedea care este relaţia polițistului cu interlopul.

„Conducerea Inspectoratului de Poliție Suceava a solicitat, de urgență, efectuarea de verificări după apariția fotografiei. Vrem să vedem în ce condiții a fost realizată acea fotografie și postată pe rețeaua de socializare. A fost declanșată cercetarea prealabilă, polițistul a fost audiat, ancheta fiind în derulare. Dacă din cercetarea disciplinară se vor evidenția aspecte de încălcare a codului deontologic sau alte abateri, vor fi sesizate organele competente", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava.
Fotografia a fost postată pe Facebook chiar de polițist, însă după ce presa a preluat informația acesta a șters-o de pe pagina de socializare.

_____________________________________________________________________________________________

Dan Negură de la Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Suceava apare, într-o fotografie postată pe Facebook, alături de interlopul Adrian Corduneanu.

În imagine, cei doi bărbaţi apar stând la piscină, pe şezlongurile şi ciocnesc câte o halbă cu bere. Dan Negură este fiul primarului din localitatea Câmpulung Moldovenesc, după cum scrie ziaruldesuceava.ro. După ce informaţia a apărut în presă, poliţistul a şters poza de pe Facebook.

Adrian Corduneanu este considerat unul dintre cei mai periculoşi infractori români, potrivit Antena 3. A fost eliberat din penitenciar în luna aprilie, după ce Tribunalul Cluj, la doi ani după ce a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru şantaj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel