OFICIAL. Numărul incidentelor de la alegerile europarlamentare

Duminică, în ziua alegerilor europarlamentare, au fost anunțate mai multe incidente. MAI arată că de la deschiderea urnelor și până la această oră au fost înregistrate 59 de sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni electorale. Nu au fost înregistrate evenimente deosebite de natură a afecta ordinea și siguranța publică.

"În urma sesizărilor, până la această oră au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 48 privesc încălcarea legislației electorale. Sunt efectuate cercetări în șase situații reprezentând posibile infracțiuni", a precizat Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

VEZI ȘI: Un bărbat și-a împiediat soția să voteze. Ce-a urmat după

Aceasta a mai zis că există un caz de corupere a alegătorilor în comuna Cogealac, din jud Constanța, unde viceprimarul a sesizat faptul că dintr-un autovehicul se distribuie pâine în scop electoral. Se fac cercetări pentru a se stabili care este situația de fapt.

Un alt caz a fost în București, unde s-a primit o sesizare prin 112 că la secția 185 un alegător a introdus în urnă mai multe buletine de vot. La fața locului s-au deplasat polițiști, care au întocmit dosar pentru acțiunea de fraudă la vot, faptă pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

"Am avut o situație și la Vaslui, unde prefectul județului a cerut Biroului Electoral Județean înlocuirea președinților a patru secții de votare, deoarece ieri au plecat acasă cu ștampilele de control. Scoaterea materialelor necesare votării este strict interzisă. Procesul electoral nu a fost suspendat și s-a desfășurat sub coordonarea locțiitorilor președinților birourilor electorale", a completat reprezentantul MAI, scrie Agerpres.

Ea a mai spus că au fost sesizate și situații punctuale când președinții birourilor secțiilor de votare au solicitat angajaților MAI verificarea unor persoane care s-au prezentat la vot. Până la clarificarea situațiilor, procesul electoral a fost întrerupt, la cererea președinților, pentru perioade limitate de timp, arată sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel