Oficial european, solicitare către Tudorel Toader. I se cere să susţină candidatura lui Kovesi

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

Gunther Krichbaum (CDU), preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestagul german, i-a solicitat ministrului român al Justiţiei, Tudorel Toader, să o sprijine pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european. 

"Puteţi porni de la acest lucru: pe locul întâi se află Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef al DNA, pe locul doi se află un candidat din Franţa şi pe locul trei un candidat din Germania. Competenţele doamnei Kovesi sunt fără nicio urmă de îndoială, este practic predestinată pentru această funcţie şi eu mi-aş putea imagina, de exemplu, că Germania şi Franţa ar putea ajunge la un compromis şi la a găsi o soluţie de comun acord în favoarea candidatului român.

Am adresat şi o solicitare ministrului român al Justiţiei de a sprijini candidatul român, pentru că e un candidat care are şanse şi care e candidat la o funcţie înaltă europeană şi care ar fi practic oprit puţin, înfrânat de către propriii săi oameni", a declarat Krichbaum, joi, într-o conferinţă de presă la Bucureşti. 


Oficialul german a afirmat că Tudorel Toader ar fi spus că nu el a revocat-o din funcţie pe Kovesi, ci preşedintele 



"Noi ştim cum au funcţionat lucrurile în România şi ar fi mai simplu, ca să folosim aşa un exemplu mai plastic, să faci să treacă o cămilă printr-o gaură de ac decât ca să accepte Comisia de la Veneţia aşa o încălcare a statului de drept. De asemenea, domnul Toader a spus textual: 'M-aş bucura dacă ea, adică doamna Kovesi, v-ar face şi dumneavoastră ceea ce ne-a făcut nouă aici, în România', acest lucru fiind practic o declaraţie destul de clară şi s-a devoalat. Tot ce a făcut, de fapt, doamna Kovesi este să lupte în favoarea statului de drept, a combătut corupţia şi de fapt merită sprijinul şi nu altceva", a povestit Gunther Krichbaum. 

O delegaţie a Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestagul german s-a aflat la Bucureşti, de marţi până joi, pentru întrevederi politice. Delegaţia este condusă de preşedintele comisiei, Gunther Krichbaum. Acesta a precizat că membrii comisiei din Bundestag au avut o întrevedere cu colegii lor din cadrul Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul României, urmată de o discuţie cu procurorul general şi cu fostul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi. 

"În această dimineaţă am avut o discuţie ceva mai angajată cu ministrul Justiţiei, domnul Toader, urmată de o întrevedere cu preşedintele Curţii Constituţionale, domnul Dorneanu, apoi am vizitat proiectul Eli de la Măgurele, un proiect impresionant, care ar fi meritat mult mai multă atenţie la nivel internaţional", a adăugat oficialul german.

Vezi şi: Simona Halep, anunț de ultimă oră

Germania. Lucrări semnate de Hitler, confiscate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel