OCDE - România. Daniel Zamfir dă o veste bună

Daniel Zamfir
Daniel Zamfir

Daniel Zamfir, senator PNL, a discutat cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, despre aderarea României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică.

Liberalul a declarat că "vestea bună este că avem o susținere puternică din partea oficialului".

(w670)

"Astăzi am avut privilegiul, într-o audiență privată, să discut cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, despre aderarea României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, practic cel mai important obiectiv al României, după aderarea la NATO și UE!

Vestea bună este că avem o susținere puternică din partea sa și nu numai! Ce bine ar fi dacă politicienii responsabili ar renunța la discursurile talibane care nu fac decât să divizeze societatea! Acesta a fost și îndemnul lui Angel Gurria de la tribuna OCDE!  Mai multe detalii când mă întorc acasă!", a povestit senatorul Daniel Zamfir.

[citeste si]

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este o organizație internațională a acelor națiuni dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și a economiei de piață libere. Organizația își are originile în anul 1948, sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel