Oana Roman, despre despărțirea șoc dintre Ghenea și Matei Stratan

Oana Roman
Oana Roman

Oana Roman și-a spus părerea despre despărțirea dintre Mădălina Ghenea și Matei Stratan.

„Mă întreb cum Doamne iartă-mă tu, ca bărbat, îţi trece prin cap să înşeli o astfel de femeie. E tânără, e frumoasă şi tu o înşeli pe femeia cu care ai un copil. Îmi aduc aminte că ea a avut o relaţie cu Philipp Plein, care la fel, a înşelat-o. Şi atunci stau şi mă gândesc: ce defect ar putea avea o femeie atât de frumoasă, de tânără şi de celebră, astfel încât toţi bărbaţii să o înşele şi să ajungă într-o astfel de situaţie? În acelaşi timp stau şi mă gândesc că, ştiţi cum e, să fii frumoasă, tânără şi celebră nu e de ajuns pentru a fi fericită. Noi toţi în această lume alergăm după bani, după celebritate, alergăm după frumuseţe. Încercăm să ne construim o frumuseţe artificială, de cele mai multe ori, crezând că asta înseamnă fericirea. Iată, o femeie care este şi frumoasă, şi celebră şi ce vreţi voi nu este fericită, pentru că fericirea nu constă în aceste lucruri, ci în lucruri sufleteşti. Este un lucru pe care eu l-am învăţat în viaţa mea din propria experienţă şi stau şi mă gândesc că eu nu mai sunt nici tânără, nici cea mai frumoasă, nici cea mai slabă, nici cea mai minunată şi cu toate astea Dumnezeu mi-a dăruit un bărbat minunat şi un copil perfect şi eu trăiesc fericirea… Deşi, nu sunt nici bogată şi nici cea mai frumoasă… poate sunt celebră, într-adevăr. Mă gândesc la toate fetele astea care cred că se operează de 100 de ori şi care îşi arogă această frumuseţe artificală crezând că vor fi fericite. Ei bine, nu, nici toate operaţile din lume nu vă vor face fericite”, a declarat Oana Roman în cadrul unei emisiuni Viva.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel