O companie susținută de Philip Morris va lansa primul vaccin COVID pe bază de plante din lume

Foto: Daniel Schludi / Unsplash
Foto: Daniel Schludi / Unsplash

Divizia Medicago a Mitsubishi Tanabe Pharma, susținută de Philip Morris, va lansa primul vaccin COVID-19 pe bază de plante din lume. Acesta ar putea fi mai ieftin, mai ușor de transportat și de stocat decât vaccinurile convenționale deja aprobate pe piață.

Filiala Medicago a Mitsubishi Tanabe Pharma, susținută de Philip Morris, a anunțat că va cere, până la finalul anului, aprobarea autorităților canadiene pentru vaccinul său produs dintr-o plantă din familia tutunului.

Toshifumi Tada, șeful departamentului de dezvoltare a afacerilor cu vaccinuri de la Mitsubishi Tanabe Pharma, a explicat, pentru Financial Times (link direct sursa informației), că așa cum e cazul gripei, nici în cazul COVID-19 cererea de vaccinuri nu o să dispară brusc, din moment ce continuă să apară noi tulpini de coronavirus. 

Niciun vaccin pe bază de plante nu a fost aprobat pentru utilizare la om până în acest moment, dar promotorii tehnologiei au spus că astfel de vaccinuri sunt atractive, deoarece plantele ci care sunt făcute cresc rapid, scurtând procesul de fabricație și scăzând costurile. Producția mai rapidă, au adăugat ei, facilitează și adaptarea pentru a combate noile tulpini, arată un articol din Nature Research Journal (link direct sursa informației).

În timp ce pentru un vaccin tradițional antigripal sezonier producția durează între opt luni și un an, vaccinul dezvoltat de Medicago, în care grupul de tutun Philip Morris deține o participație de 25%, poate fi produs în cinci până la opt săptămâni. De asemenea, vaccinul pe bază de plante nu trebuie congelat în timpul transportului, ci păstrat la temperaturi între 2 până la 8 grade Celsius, conform aceluiași articol. 

Tada a mai spus, pentru Financial Times, că vaccinurile pe bază de plante sunt considerate relativ sigure pentru oameni, deoarece sunt create particule asemănătoare unui virus, care imită în acest caz coronavirusul țintă, dar fără a utiliza efectiv un virus viu sau vreo bucată din el. 

Medicago, care a format un parteneriat cu GlaxoSmithKline pentru adjuvantul său, dezvoltă și analizează deja date dintr-un studiu de fază 3 pentru vaccinul său Covid, în care sunt înrolați circa 24.000 de subiecți din Canada, SUA, Marea Britanie, Brazilia, Argentina și Mexic. De asemenea, un studiu clinic similar, dar la o scară mai mică, a început luna aceasta în Japonia, unde cercetătorii speră să poată solicita aprobarea de punere pe piațp până în martie 2022, notează California News Times (link direct sursa informației).

Medicago a anunțat încă din luna mai că în studiul cu cei 24.000 de participanți, cei cărora li s-a administrat vaccinul COVID-19 au avut de 10 ori mai mulți anticorpi decât cei care au făcut anterior boala COVID-19. Vaccinul, de asemenea, nu a dat efecte secundare grave în studiu, arată Business Insider (link direct sursa informației).

Conform rezultatelor studiului clinic, nu au fost raportate efecte secundare grave legate de candidatul de vaccin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel