Numire procurori, Comisia de la Veneția. Iordache: Preşedintele României nu a ţinut cont

Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, a făcut mai multe precizări faţă de concluziile Comisiei de la Veneţia.

"În Raportul privind standardele europene referitoare la organele de urmărire penală din 3.01.2011: s-a considerat că nu există armonizare europeană cu privire la 'gradul de independenţă de care ar trebui să beneficieze parchetele' (paragraf 24), dându-se exemple: Austria, Danemarca, Germania şi Olanda unde parchetele sunt subordonate Ministerului Justiţiei (paragraf 26); s-a susţinut că 'şi acolo unde parchetul este o instituţie independentă poate exista un control ierarhic asupra deciziilor şi activităţilor procurorilor, alţii decât Procurorul general' (paragraf 28); numirea şi revocarea procurorului general poate aparţine preşedintelui sau Parlamentului (paragraf 35) cu asigurarea solicitării unei păreri din punct de vedere al calificării profesionale a candidaţilor din partea unor persoane relevante; motivele de revocare trebuie menţionate în mod expres în lege; alcătuirea politicilor publice în domeniul urmăririi penale aparţine Legislativului, Ministerului Justiţiei şi Guvernului, care au rol decisiv (paragraf 87.8); ordinul de modificare a opiniei unui procuror ierarhic inferior trebuie suspus controlului instanţei (paragraf 87.15)", se mai arată în comunicat.

Faţă de acestea, Iordache precizează că din modul în care au fost modificate textele legilor justiţiei aflate în vigoare rezultă că "toate observaţiile au fost respectate".

Astfel, spune el, "cu privire la numirea procurorilor de rang înalt, singura modificare faţă de textul în vigoare se referă la restrângerea dreptului preşedintelui României de a refuza de mai multe ori numirea acestora".

"Pentru numirea lor, ca şi pentru revocare, textele prevăd obligativitatea parcurgerii unor etape, cea din faţa ministrului Justiţiei, avizul emis de Secţia de procurori ai CSM şi numirea de către preşedinte. În actualul regim constituţional, Ministerul Public face parte din autorităţile judecătoreşti şi este sub autoritatea ministrului Justiţiei, astfel încât, în mod corect, propunerea făcută de ministrul Justiţiei trebuie privită cu foarte multă atenţie atât în ceea ce priveşte numirea, cât şi revocarea. De mai multe ori, preşedintele României nu a ţinut cont nici de propunerea ministrului Justiţiei şi nici de avizul CSM", adaugă Iordache.

El afirmă, totodată, că "este de remarcat că Secţia care a fost înfiinţată şi care urmează să cerceteze infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori nu este criticată în sine, ci se recomandă doar ca din aceasta să facă parte procurori specializaţi".

"Condiţiile de accedere în această secţie sunt deosebite: o vechime de 18 ani, doar în funcţia de procuror, o activitate care nu a fost sancţionată, promovarea unui examen, selecţia urmând a fi făcută de Plenul CSM, deci, de judecători, procurori şi membri ai societăţii civile", spune Iordache.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel