Noul deputat PMP Alexandru Teacă va depune jurământul în plenul Camerei

[] []

08 oct 2019 / 10:54
Salveaza PDF Comentarii

Camera Deputaţilor se întruneşte marţi, de la ora 14,30, pentru depunerea jurământului de către noul deputat PMP Alexandru Teacă, după ce, cu o zi în urmă, plenul a luat act de situaţia încetării mandatului de deputat al lui Octavian Goga.

'În urma negocierii liderilor am convenit următorul program: astăzi, după votul final, în care va fi practic invalidat mandatul de deputat al lui Octavian Goga, vor urma paşii în sensul de a se convoca comisia de validare. Se va întruni Biroul permanent, iar la 14,30 plenul va participa la depunerea jurământului noului deputat - Alexandru Teacă', a anunţat liderul grupului PMP, Marius Paşcan, la finalul unei consultări a liderilor grupurilor parlamentare pe acest subiect.

Iniţial, Marius Paşcan solicitase convocarea unei şedinţe de plen pentru joi dimineaţa, la ora 9,00, în cadrul căreia să fie validat mandatul de deputat al lui Alexandru Teacă, cel care îi urmează lui Goga pe lista deputaţilor PMP, însă liderul grupului social democrat, Alfred Simonis, a respins această propunere.

'Nu se poate stabili ordinea de zi cu privire la validarea unui mandat de deputat pentru joi, la ora 9,00, până nu se publică în Monitorul Oficial vacantarea locului de deputat ocupat de domnul Octavian Goga şi până nu se face raportul în comisia de validare, cu privire la înlocuitorul acestuia', a spus el.

Luni, Camera Deputaţilor a luat act de situaţia încetării mandatului de deputat al lui Octavian Goga ca urmare a deciziei Înaltei Curţi în cazul său, proiectul de hotărâre de vacantare a locului de deputat urmând să fie votat în şedinţa de marţi, la ora 12,00. Deputatul Octavian Goga, care a intrat în Parlament în anul 2016 pe listele Partidului Mişcarea Populară, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare în septembrie 2018 pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis. Din iunie 2017 a activat în grupul PSD, informează Agerpres. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24