Nou Guvern. Ludovic Orban a depus propunerea de calendar pentru învestire

Mihai Ciobanu / 24 oct 2019 / 12:12 Salveaza PDF Comentarii
Orban  SURSA FOTO AGERPRES
Orban SURSA FOTO AGERPRES

Ludovic Orban a depus, joi, la secretariatul Camerei Deputaților și Senatului, propunerea de calendar pentru învestirea Guvernului. 

Potrivit documentului obținut de Mediafax, pe 29 octombrie va fi audierea miniștrilor în comisii, iar pe 30 octombrie votul de încredere în Plenul comun. Astfel, potrivit calendarului propus de Ludovic Orban, pe 29 octombrie urmează să fie audierea miniștrilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului, apoi pe 30 octombrie votul de încredere într-o ședință de Plen comun.

„Luni, 28 octombrie-convocarea ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

Marți, 29 octombrie-programarea audierilor miniștrilor desemnați în ședințele comune ale comisiilor permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competență a viitorului ministru.

Miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 10:00-convocarea ședinței comune de plen a Camerelor Parlamentului în vederea acordării votului de încredere Guvernului”, prevede calendarul propus de Ludovic Orban, pentru învestirea Guvernului său.

Documentul a fost depus la secretariatul celor două Camere

 

Documentul obținut de Mediafax a fost depus la secretariatul celor două Camere ale Parlamentului, respectiv Camera Deputaților și Senat.

Premierul desemnat Ludovic Orban va anunța, joi, lista miniștrilor propuși în noul Executiv și programul de guvernare. Termenul constituțional pentru depunerea acestora în Parlament se împlinește vineri, a declarat, pentru MEDIAFAX, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Articolul 103 din Constituție prevede: „Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului. Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună”.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor

 

Liderii liberali se reunesc, joi, în ședința Biroului Politic Național (BPN), începând cu ora 13:00, pentru a valida lista miniștrilor Guvernului Orban. Surse din conducerea PNL au declarat pentru MEDIAFAX că lista încă nu este definitivă, fiind posibile modificări de ultim moment.

Pe lista miniștrilor propuși de Ludovic Orban se află Florin Cîțu la Finanțe, Raluca Turcan la Dezvoltare, Cătălin Predoiu la Justiție și Lucian Bode la Transporturi.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26