Norvegia - România. Gică Popescu: Unde a greşit Contra

Gică Popescu
Gică Popescu

Gică Popescu este unul dintre contestatarii lui Cosmin Contra, după meciul României din Norvegia. Fostul mare internaţional e de părere că selecţionerul a abordat partida greşit încă de la cabine, prin alegerea jucătorilor din primul 11.

"Trebuie să facă schimbul de generaţie mai repede şi să joace cu fotbalişti tineri, precum Tudor Băluţă sau Ianis Hagi. Strategia lui Contra din acest moment, de a se baza pe jucători cu experienţă, nu este cea mai bună, crede Popescu. Lotul României trebuie format, în totalitate, din cei mai valoroşi jucători.”Contra mizează pe aceiaşi jucători care vin de ani de zile la echipa naţională şi au aceleaşi rezultate. Adică nu au rezultate! Îmi pare rău că nu a avut curaj să joace cu o echipă mult mai ofensivă. Jucătorii trebuie să joace pe valoare, nu pe experienţă!", a declarat Gică Popescu, citat de Mediafax.

"Încercăm de atât timp cu aceiaşi jucători şi nu avem rezultate"

"Încercăm de atât timp cu aceiaşi jucători şi nu avem rezultate. Oare nu trebuie să le dăm încredere celor care au dovedit în ultimele 30 de minute că sunt viitorul echipei naţionalei? Ştiu ce jucători avem şi sunt optimist pentru că echipa naţională are o perspectivă extraordinară. Sunt foarte mulţi jucători din echipa de tineret, care, având în vedere primele 60 de minute din Norvegia, cred că ar putea fi titulari. Tudor Băluţă, Dennis Man şi Ianis Hagi pot juca fără probleme în echipa naţională.

Contra a mizat pe experienţa unor jucători, dar ultimele 30 de minute au dovedit că alta ar fi trebuit să fie echipa”, a punctat Gică Popescu, la Telekom Sport.

În etapa a 4-a a preliminariilor EURO 2020, România joacă împotriva Maltei. Partida este programată luni, de la 21:45.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel