Nokia cumpără Alcatel-Lucent pentru 15,6 miliarde euro,

Nokia a ajuns la un acord pentru preluarea Alcatel-Lucent, companie evaluată la 15,6 miliarde de euro, în cea mai mare tranzacţie din industria echipamentelor de telecomunicaţii din 1999 până în prezent

Investitorii Alcatel vor primi 0,55 acţiuni Nokia pentru fiecare unitate deţinută, astfel că producătorul francez va deţine o participaţie de 33,5% din noua companie, se arată într-un comunicat comun publicat miercuri de Nokia şi Alcatel.

Nokia şi Alcatel estimează că tranzacţia va fi încheiată în prima jumătate a anului viitor, compania finlandeză urmând să deţină o participaţie de 66,5% la noua entitate rezultată prim combinarea acţiunilor celor doi producători de echipamente pentru reţele de telecomunicaţii.

Noua companie se va numi Nokia şi îl va avea ca director general pe actualul CEO al Nokia, Rajeev Suri, în timp ce preşedintele Nokia, Risto Siilasmaa, va prelua aceeaşi poziţie şi în cadrul noii firme.

Cele două companii estimează că vor reduce costurile operaţionale cu până la 900 de milioane de euro până la sfârşitul anului 2019.

Preluarea Alcatel de către Nokia este cea mai mare tranzacţie din industria echipamentelor de telecomunicaţii din 1999, atunci când Alcatel a cumpărat Ascend Communications pentru 21 de milioane de dolari, relatează Bloomberg.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel