Nike începe să câştige teren în tenisul feminin datorită Simonei Halep, sportivă pe care americanii au cooptat-o în familia lor în acest sezon. Românca a revenit pe primul loc WTA după ce a îmbrăcat hainele Nike, lucru pe care l-a mai reuşit doar Serena Williams în ultimii 5 ani, scrie Prosport. Compania din SUA nu a mai avut nicio sportivă în fotoliul de lider mondial în ultimele 10 luni, după ce Serena s-a retras temporar, fiind devansată de Angelique Kerber pe 15 mai 2017.
[citeste si]
Simona Halep a făcut luni rocada cu daneza Caroline Wozniacki, ajutându-i pe cei de la Nike să le dea o lovitură rivalilor de la Adidas! Wozniacki este sponsorizată de firma la care Halep a renunţat din cauză că nu i-au fost acceptate noile pretenţii financiare. Nike i-a oferit Simonei un contract de două milioane de dolari, iar afacerea se dovedeşte a fi extrem de profitabilă pentru ambele părţi. După ce trei jucătoare Adidas s-au succedat la şefia WTA, Nike iese la rampă prin Simona Halep.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News