Nigel Farage, declarații România. Răspunsul eurodeputatului Victor Negrescu

Nigel Farage
Nigel Farage

După mesajul scandalos al lui Nigel Farage referitor la ieșirea României din UE, eurodeputatul PSD Victor Negrescu i-a transmis un mesaj europarlamentarului UKIP. 

”Domnule Nigel Farage, România nu primește lecții de democrație de la vinovatul pentru Brexit! Și, cu atât mai puțin, lecții de corectitudine de la un om cercetat de Parlamentul European pentru corupție și abuz în serviciu! Vorbesc despre ancheta în care sunteți acuzat, alături de Paul Nuttall și aproape jumătate dintre europarlamentarii din partidul dumneavoastră pentru deturnare de fonduri în valoare de cca 500.000 de lire sterline. Sunt uimit de curajul pe care îl puteți avea, de a ieși public cu astfel de atacuri, în condițiile în care aveți de dat niște răspunsuri în fața justiției!

Dincolo de această realitate, însă, vă solicit ca, de acum încolo, înainte să ieșiți public cu declarații defăimătoare la adresa românilor și a României, să vă faceți temele și să vă informați corect, pentru că ceea ce ați susținut în timpul emisiunii radio LBC este cât se poate de fals, generalist și populist. Nici nu e de mirare că ajungeți să aveți constant poziții extremiste dacă, pentru dumneavoastră, adevărul depinde de cel care îl rostește. Nu pot accepta ca un om suspect de corupție să pretindă că este mai bun decât un popor întreg.

Un INAMIC al țării 

Prin tot ceea ce ați spus despre români în ultimii ani, v-ați comportat ca un inamic al țării mele și al compatrioților mei. În continuare vă propuneți să câștigați voturi prin stimularea urii, ceea ce vă descalifică în fața cetățenilor pe care pretindeți că îi reprezentați”, arată Victor Negrescu.

Totodată, europarlamentarul român subliniază că ”România are toate meritele pentru a se afla în UE. Le datorați mulțumiri cetățenilor europeni proveniți din România care muncesc în alte state membre, inclusiv pentru susţinerea economiei britanice. Expertiza acestora ajută Marea Britanie să se dezvolte și să aibă specialiști în domenii cheie, precum medicina sau educația publică. Singurii care pot fi supărați sunt românii care văd cum concetățeni foarte bine pregătiți sunt tratați cu dispreț de oameni ca dumneavoastră”.

Victor Negrescu îi răspunde astfel oficialului britanic care a cerut ieșirea din UE a României, argumentând că țara noastra nu a reuşit să facă o tranziţie completă de la regimul comunist. De asemenea, oficialul cunoscut pentru campania sa pro-Brexit, a făcut trimitere la corupția din România.

[citeste si]


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel