Nicușor Dan, președintele României, a susținut un discurs în prezența Regelui Felipe al VI-lea al Spaniei.
Prezent la Baza militară de la Cincu, alături de Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, Nicușor Dan a susținut un discurs în care a subliniat importanța cooperării între România și Spania în cadrul NATO și creșterea securității pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice.
„Majestatea Voastră, Felipe al VI-lea,
Domnilor miniștri,
Excelențele Voastre, domnilor ambasadori,
Domnule general, șef al Statului Major al Apărării,
Domnilor generali și atașați militari,
Dragi militari,
Doamnelor şi domnilor,
Mă bucur să fiu astăzi, aici, la Cincu, împreună cu Majestatea Sa, Felipe al VI-lea, regele Spaniei, aflat într-o vizită care reflectă profunzimea relațiilor noastre bilaterale, întemeiate pe prietenie, solidaritate euroatlantică și valori democratice comune.
Majestate, vă spun un călduros „Bun venit în România!” – ¡Majestad, le doy una cálida bienvenida a Rumanía! Bine ați venit la Cincu!
Traversăm un moment important, dar și dificil în același timp pentru securitatea europeană și euro-atlantică.
Majestatea Voastră, vă mulțumesc – și cu acest prilej – pentru contribuția concretă și constantă a Spaniei la întărirea securității pe Flancul Estic al NATO. Prezența militarilor spanioli în România, în cadrul Grupului de Luptă al Alianței, este o dovadă clară a angajamentului Madridului față de apărarea colectivă și descurajarea oricărei amenințări la adresa stabilității regionale.
Un pilon de legătură esențial între națiunile noastre îl reprezintă comunitatea românească din Spania. Peste un milion de români trăiesc, muncesc și contribuie activ la viața economică și socială a Spaniei.
Majestatea Voastră, vă mulțumesc pentru susținerea constantă acordată acestei comunități și pentru eforturile autorităților spaniole de a asigura respectul și sprijinul cuvenit cetățenilor români.
Vizita dumneavoastră transmite un mesaj puternic de unitate și prietenie între națiunile noastre. Sunt convins că relațiile dintre România și Spania vor continua să se dezvolte în spiritul unei cooperări solide, responsabile și orientate spre viitor.
Dragi militari din Regatul Spaniei,
Vă mulțumesc pentru eforturile pe care le depuneți alături de colegii români, francezi, belgieni și luxemburghezi pentru creșterea operativității Grupului de Luptă NATO din România și contribuția importantă la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO în regiunea Mării Negre.
Dragi militari Aliați,
Vă doresc succes în activitățile de pregătire pentru luptă, precum și în misiunile pe care le veți desfășura alături de militarii români!
Doar împreună vom fi mai eficienți și mai hotărâți în asigurarea unui mediu de securitate stabil necesar dezvoltării societăților noastre democratice.
Împreună facem Europa mai sigură!“, a spus, la Cincu, Nicușor Dan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu