Nicușor Constantinescu candidează la șefia PSD Constanța. "Nu există o hotărâre de suspendare a mea"

În ziua votării moțiunii de cenzură din Parlament împotriva Guvernului, a apărut în presă informația potrivit căreia un lider marcant al PSD a fost suspendat prin hotărârea semnată de către președintele PSD, Victor Ponta. 

Este vorba despre Nicușor Constantinescu, care nu doar că neagă informația, dar anunță că va candida la șefia partidului în Constanța. 

"Nu există la PSD Constanţa sau la Bucureşti o hotărâre de suspendare a mea din funcţia de prim-vicepreşedinte, în care am fost ales în 2012. Nu a venit o astfel de hotărâre. Am auzit că există o decizie de suspendare din calitatea de membru, dar nu am primit-o. Până la această decizie eu am fost în funcţie şi toate deciziile date în zilele precedente sunt legale pentru că nu sunt invalidate de un alt for al partidului", a declarat Nicușor Constantinescu, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Constanţa, potrivit Antena 3. 

El a mai spus: "Sunt cercetat pentru abuz în serviciu, nu pentru fapte de corupţie, aşa cum este în Statutul PSD. Mi s-a spus de la partid că nu sunt suspedat, rezoluţia nu mă priveşte pe mine, ci pe cei cu fapte de corupţie". 

Nicușor Constantinescu a mai spus că intenționează să candideze pentru președinția PSD Constanța. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel