Olguţa Vasilescu a vorbit la România Tv despre noua propunere a PSD pentru funcţia de ministrul al Justiţiei.
Printre principalele argumente pe care le-a enumerat Olguţa Vasilescu se numără faptul că Eugen Nicolicea este foarte cunoscut în partid şi nu ar putea da naştere la surprize neplăcute.
"Domnul Nicolicea este unul dintre cei care de ani de zile a fost preşedintele Comisiei Juridice, practic cunoaşte toată partea legislativă pe Justiţie. Este un om susţinut de partid, cunoscut de toţi, e un om la care nu se aşteaptă nimeni să avem surprize", a spus Olguţa Vasilescu la România Tv.
Premierul a transmis către Administraţia Prezidenţială propunerea de revocare a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi a ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero.
Pentru Ministerul Justiţiei a fost propus deputatul Eugen Nicolicea; pentru Ministerul Fondurilor Europene - deputata Oana Florea, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni - senatorul Tit-Liviu Brăiloiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News