Nicolescu: O criză a gazelor nu este exclusă

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, explică dacă România este pregătită pentru o eventuală criză a gazelor. Acesta nu exclude apariţia unei crize a alimentării cu gaze în această iarnă, în contextul conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

"Nu exclud să apară o criză a gazelor. Nu trebuie să ne surprindă, noi suntem pregătiţi. Avem mai multe scenarii pentru la iarnă în privinţa asigurării alimentării cu gaze, dar în niciunul dintre aceste scenarii populaţia României nu va fi afectată", a declarat Nicolescu, prezent la inaugurarea investiţiei Romgaz în extinderea depozitului de înmagazinare a gazelor naturale de la Urziceni, judeţul Ialomiţa. El mai spune că această investiţie este foarte importantă pentru România, mai ales în contextul situaţiei din Est.

"Creşte capacitatea de stocare cu 100 milioane metri cubi şi cea de extacţie în perioada iernii cu 2,4 milioane metri cubi. Pentru la iarnă vom stoca 2,5 miliarde metri cubi, faţă de cât a stabilit ANRE, adica 1,7 miliarde metri cubi. Suntem pregătiţi pentru orice situaţie, care nu exclud să apară ca urmare a situaţiei din Est", a explicat Nicolescu.

România produce anual, în special prin OMV Petrom şi Romgaz Mediaş, aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze, şi importă anual din Federaţia Rusă alte 2,5-3 miliarde metri cubi de gaze.

CITEȘTE ȘI: Premierul Ucrainei: Putin nu va livra gaze Europei la iarnă

Uniunea Europeană ar putea interzice exporturile de gaze şi să limiteze consumul industrial, pentru protejarea aprovizionării cu energie a utilizatorilor casnici în această iarnă, în eventualitatea în care Rusia ar opri livrările de gaze din cauza crizei din Ucraina, potrivit unei surse comunitare.

Rusia este cel mai mare furnizor de petrol, gaze şi cărbune al Europei, iar infrastructura de conducte din Ucraina ar putea fi folosită ca armă politică, aşa cum s-a mai întâmplat, având în vedere că autorităţile europene şi cele de la Moscova se contrazic din cauza acţiunilor militare ruseşti pe teriotoriul ucrainean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel