Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, că a primit promisiuni guvernamentale privind finanţarea a două dintre cele trei obiective considerate primordiale pentru oraş - centura de Sud, o sală polivalentă şi stadion cu 42.000 de locuri.
Primarul Robu a afirmat că i-a solicitat premierului Dacian Cioloş ca obiectivele de interes major pentru Timişoara să fie avute în vedere în Planul Naţional de Investiţii.
'Am făcut diligenţe către noul premier prin care am solicitat ca obiectivele de interes major pentru Timişoara să fie avute în vedere în Planul Naţional de Investiţii şi am cerut ca cel puţin unul din cele trei obiective la care m-am limitat (centura de Sud, sală polivalentă multifuncţională, cu 15.000 de locuri şi stadion cu 42.000 de locuri, n.r.) şi care sunt cele mai importante din punct de vedere al stringenţei pentru oraş, să fie pus pus la finanţare', a afirmat Robu.
Edilul a anunţat că a primit o adresă din partea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), în care se arată că obiectivul sală de sport multifuncţională cu 15.000 de locuri se află pe lista sinteză din cadrul Programului săli de sport, iar construcţia unui nou stadion cu 42.000 de locuri se află pe lista sinteză din cadrul Programului complexuri sportive.
[citeste si]
'În adresă se arată că finanţarea obiectivelor se va realiza în corelare cu alocaţiile bugetare destinate fiecărui program, respectiv subprogram derulat de CNI (...). Guvernul Cioloş a dat undă verde către CNI să includă aceste obiective majore pentru Timişoara în planul de investiţii şi, desigur, urmează să se aloce şi fonduri pentru primele etape ale unei investiţii, studiu de fezabilitate, elaborare proiect şi finanţarea execuţiei propriu zise. Sunt incluse în portofoliul de investiţii', a detaliat primarul. Nicolae Robu a subliniat faptul că municipiul Timişoara îşi arată disponibilitatea de a fi partener al Guvernului în aceste investiţii, dar astfel de obiective nu pot fi asumate numai cu bani de la bugetul local şi este imposibilă susţinerea lor doar din vistieria locală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu