Valerian Stan , unul dintre monarhiștii care în 1996, prin CDR, au debarcat regimul Ion Iliescu, lansează un atac devastator la adresa domnului Nicholas Medforth-Mills, într-o scrisoare deschisă. Stan îi reproșează lui Medforth-Mills campania care incriminează pe nedrept Regele și Principii Moștenitori, încercând să dezbine Casa Regală. Instrumentul folosit este victimizarea tânărului Nicolae. Fostul Prinț ar fi folosit de către ”bastardul regal impostor” care încearcă să dea lovituri grele Casei Regale, sprijinit de ”comanditarii săi din umbră”.
Stan îi reproșează lui Nicolae că, deși cunoaște adevărul, nu a dezmințit minciunile lansate în campania de presă ostilă Monarhiei. Mai mult, Nicolae ar fi alimentat campania de presă nu doar prin tăcere, ci și prin postări pe Facebook. Astfel, a dat posibilitatea inamicilor Casei Regale de a prelua și folosi o infamie pe care o vehiculează de două decenii Corneliu Vadim Tudor, scrie Valerian Stan în scrisoarea publicată de Cotidianul.
Îi ajutați pe detractorii familiei dumneavoastră
”Dar Dumneavoastră ştiţi cel mai bine că Bunicul Dumneavoastră a luat personal – deplin responsabil, dar şi profund îndurerat că l-aţi obligat s-o facă – acea decizie. Ştiţi de asemenea cel mai bine cât de mult a insistat Princepele Radu, în urmă cu aproape patru ani, să vă stabiliţi în ţară şi să vă implicaţi, oficial, în activităţile Casei Regale. Ştiţi la fel cel mai bine şi cu câtă dragoste şi atenţie v-au înconjurat Principesa Moştenitoare şi soţul său. Şi atunci, de unde aceste insinuări şi celelalte atitudini care mâhnesc pe toată lumea? Cum se poate să consimţiţi prin tăcere (şi chiar mai mult decât atât!) la ceea ce fac detractorii Familiei Dumnevoastră?”.
Vor apărea dovezi judiciare despre bastardul impostor și comanditarii săi
Stan lansează și un avertisment pentru Nicolae, dar și pentru jurnaliștii care susțin campania murdară la adresa Casei Regale:
” Nu va mai dura mult şi se va afla – cu dovezi judiciare irefutabile – despre falsurile şi manipularea infernală cu care bastardul regal impostor (dar şi comanditarii săi) a crezut că va reuşi să dea lovituri grele Familiei Regale. Nu mă îndoiesc că parte dintre detractorii la care mă refer se vor jena, atunci, mai mult ca oricând, de compania în care s-au pus fără să vrea. Despre Dumneavoastră, însă, e imperios (şi deloc târziu încă) ca istoria să reţină că aţi fost acolo unde vă era locul – alături de propria Familie, tinţă a atâtor rele”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu