EXCLUSIV  Negocieri Grindeanu-Dragnea. Întâlnire secretă

Duminică noaptea au avut loc o negociere între tabăra lui Liviu Dragnea și Victor Ponta-Sorin Grindeanu, potrivit unor surse din interiorul PSD.

Din partea lui Liviu Dragnea, la întâlnire au participat Ion Arsene, Mihai Tudose și Marcel Ciolacu. De cealaltă parte au fost prezenți Sorin Grindeanu și Victor Ponta. Discuțiile au vizat o posibilă înțelegere înainte de moțiune, care să salveze guvernarea PSD. Liviu Dragnea i-a oferit lui Sorin Grindeanu funcția de vicepremier, dacă demisionează, dar și un minister în noul guvern PSD. 

De asemenea, lui Victor Ponta i s-a propus alegerea oricărui minister greu, în vreme ce tabăra Grindeanu-Ponta ar mai obține în noul guvern și cinci portofolii de miniștri.

În cazul în care premierul Grindeanu ar demisiona, moțiunea nu ar mai fi necesară. PSD ar putea invoca restabilirea echilibrului intern, solicitând nominalizarea unui nou premier, conform votului din noiembrie 2016.

Sorin Grindeanu a refuzat spunând că este în momentul de față premierul României, astfel că nu s-a putut ajunge la un acord. Victor Ponta a susținut, la rândul său, că nu dorește să facă parte din niciun Executiv, ci doar a intervenit punctual, într-o situație de criză.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel