EXCLUSIV  Ne așteptăm sau nu la o criză economică în România? Răspunsul lui Petrișor Peiu

Petrisor Peiu  Foto: Crișan Andreescu
Petrisor Peiu Foto: Crișan Andreescu

Analistul economic Petrișor Peiu a vorbit la interviurile DC News despre posibilitatea ca România să se confrunte cu o criză economică majoră în perioada imediat următoare. 

'Ne așteptăm sau nu la o criză economică în România?!', a fost întrebarea lansată de analistul politic Bogdan Chirieac, la interviurile DC News. Analistul politic a explicat că 'există o furie în construcții, comparabilă cu ce era în 2007-2008. Materialele de construcție au avut o creștere de 250%. Se vinde orice în materie de construcții. De asemenea, e o furie în achiziția de automobile. E o furie în achiziția de electrocasnice. În același timp, cheltuielile bugetare nu au scăzut, ci au crescut.'

Întrebat în continuare cât crede că va dura acest lucru și la ce ne-am putea aștepta, analistul economic Petrișor Peiu a spus că 'în Grecia a durat vreo 25 de ani. Putem și noi s-o ducem.'

Totuși, 'cât timp ne dau bani împrumut, cât timp unii ne finanțează această veselie, nu se va vedea un efect dramatic', a subliniat Petrișor Peiu.

România nu va trece printr-o criză economică majoră în perioada următoare, consideră Peiu

Petrișor Peiu nu anticipează în perioada imediat următoare o criză economică majoră în România. 

'Dacă va veni din străinătate, efectele ei în România vor fi groaznice. Dar nu se poate declanșa o criză economică din România pentru România. Suntem o economie mult prea mică și mult prea dependentă de ce este Uniunea Europeană ca spațiu economic.', a explicat Petrișor Peiu.

Analistul anticipează însă o criză în Sănătate

Nici măcar împrumuturile Guvernului Cîțu nu vor declanșa o criză economică majoră, dar 'vor genera decizii dureroase pentru popor, așa cum este înghețarea salariilor, pensiile nu prea vor mai crește. Vom avea subfinanțate Sănătatea și Educația. Vom avea criză de medicamente, de acces la serviciile medicale semnificative... Asta vom avea! Prețul pentru aceste împrumuturi se va împlini.', a adăugat Petrișor Peiu.

Nu va fi o criză economică în sensul definiției de la carte, respectiv 'două trimestre succesive de recesiune. Dar multe categorii vor trăi vremuri grele.' 'Nu cred că boom-ului imobiliar va mai continua mult timp. Se va transfera spre alte zone.', a mai spus Petrișor Peiu.

Importurile și exporturile. Petrișor Peiu: Prima sursă de deficit comercial sunt produsele chimice

Petrișor Peiu a mai precizat la DC News TV că 'se cumpără electrocasnice, dar 80% nu sunt produse în România. Se cumpără automobile, dar importăm și cât se poate. În primele cinci ale anului, industria auto din România este campion la exporturi: peste 14,5 miliarde de euro, exporturi. Dar are importuri de 14,2 miliarde. 

Noi procesăm și integrăm niște echipamente foarte scumpe pe care le importăm și aici se face foarte multă muncă manuală cu valoare adăugată scăzută.'

În ceea ce privește industria construcțiilor, Petrișor Peiu a adăugat că 'importăm fier, beton și tot felul de materiale semi-fabricate. Și la acestea avem deficit.'

Prima sursă de deficit comercial sunt produsele chimice, unde România excela înainte. 'Jumătate din deficitul comercial al României vine din comerțul cu produse chimice.', a mai spus Petrișor Peiu, menționând că 'și încă a șasea parte din combustibili, apropo de rafinării și combinate închise.

'Importăm benzină, motorină, uleiuri... până și spray-urile alea de țânțari le importăm!', a conchis analistul economic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel