Nazare, explicații care înlătură definitiv acuzațiile lui Cîțu despre numirile în funcții-cheie de la Ministerul Finanțelor

Nazare
Nazare

Alexandru Nazare a transmis un punct de vedere după ce Florin Cîțu și-a arătat nemulțumirea, conform unor surse, din cauza anumitor numiri în funcții-cheie.

Mai precis, Cîțu i-ar fi reproșat lui Nazare faptul că l-a adus pe post de consilier personal pe Mihai Diaconu, cunoscut drept un apropiat al lui Darius Vîlcov, fost ministru PSD al Finanțelor, conform G4media.

Un alt motiv de nemulțumire ar fi reangajarea în minister a lui Ciprian Badea.

După cum veți vedea din răspunsul transmis de Alexandru Nazare, numirea lui Diaconu a fost făcută în februarie 2021. Se pune întrebarea de ce numirea sa îl deranjează pe Florin Cîțu abia în luna mai 2021?

De asemenea, veți vedea, în rândurile de mai jos, că Diaconu a fost numit într-o funcție mult mai importantă chiar de Florin Cîțu. De asemenea, nu Alexandru Nazare l-a adus în funcție, acesta ocupând poziții-cheie încă din 2017.

Cât despre Badea, acesta nici măcar nu are vreo funcție în cadrul ministerului.

Iată răspunsul transmis de Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe:

”Menționăm că, așa cum prevede Codul administrativ, funcționarii publici trebuie să își desfășoare activitatea cu profesionalism și imparțialitate, criteriile de evaluare pentru accesul în funcții publice fiind clar enumerate la art 368.

Majoritatea funcționarilor angajați în cadrul Ministerului de Finanțe și ANAF, inclusiv cei care dețin funcții de conducere, și-au desfășurat activitatea sub guvernări succesive, de orientări politice diferite.  

1. Referitor la raporturile de serviciu ale dlui. Badea cu Ministerul de Finanțe, facem următoarele precizări:


Acesta a fost angajat în cadrul Ministerului de Finanțe ca urmare a promovării unui concurs organizat de ANFP în anul 2006 pentru funcția de director general al Direcției Generale Juridice.


Din acel moment a condus neîntrerupt Direcția Generală Juridică atât ca director general cât și ca Secretar general/Secretar general adjunct (martie 2012 – iulie 2014)



* La momentul actual,  dl. Badea are raportul de serviciu suspendat de drept cu Ministerul Finanțelor de la data de 1 iunie 2020 și nu ocupă nicio funcție în cadrul acestui minister.

2. Referitor la raporturile de serviciu ale dlui. Diaconu cu Ministerul de Finanțe, facem următoarele precizări:


Dl. Diaconu a devenit funcționar public încadrat definitiv în cadrul Ministerului Finanțelor Publice în urma promovării unui concurs organizat de ANFP în anul 2016, pntru funcția de șef serviciu.


Din momentul în care a devenit funcționar public în cadrul Ministerului de Finanțe, dl. Diaconu a mai exercitat, cu caracter temporar, funcțiile de director general adjunct, secretar general adjunct și secretar general în perioadele: iunie 2017 - februarie 2018; februarie 2018 - noiembrie 2019; noiembrie 2019 - iunie 2020.



* La momentul actual, dl. Diaconu are raportul de serviciu suspendat de drept cu Ministerul Finanțelor începând cu data de 1 iunie 2020. Precizăm că dl. Diaconu are o experiența în administrația publică de 12 ani, dintre care 5 ani în cadrul Ministerului Finanțelor, fiind absolvent al Facultății de Administrație Publica, Universitatea București. Dl. Diaconu ocupă funcția de consilier personal al ministrului începând cu data de 15 februarie 2021”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel