Naționala de minifotbal a României, la al doilea titlu de campioană europeană

Naționala de minifotbal a României a obținut cel de-al doilea titlu european la cea de-a doua ediție a Campionatului European de Minifotbal, organizat în la Tulcea, în perioada 4-6 noiembrie 2011.

În drumul către trofeul european, România a bătut Bulgaria, Grecia, Slovacia, Republica Moldova și Cehia, pe ultima într-o finală electrizantă care s-a decis după executarea loviturilor de departajare. Încurajați frenetic de spectatorii din tribunele arhipline, ai noștri au revenit în ultimele minute de la un handicap de două goluri și au reușit, mai apoi, să se desprindă ca urmare a paradelor portarului Cristinel Popa, care în viața de zi cu zi este de meserie… avocat. Atacantul român Claudiu Dumitru, jucător în campionatul din Timișoara, a devenit golgeterul all-time al compețiilor europene de minifotbal, cu un număr de 20 de goluri marcate în cele unsprezece partide pe care le-a jucat sub culorile țării noastre.

Tulcea, gazda acestei competiții internaționale pe care iată că o câștigăm din nou, a primit cu brațele deschise delegațiile minifotbaliștilor din cele șapte țări participante. “Federația de Minifotbal din România a primit mandatul de a organiza Campionatul European și cu siguranță ca toți oaspeții au fost multumiti de condiții și organizare”, a declarat președintele forului minifotbalistic, Răzvan Burleanu.

“Victoria noastră a venit ca o încununare a eforturilor sutelor de organizații locale și a celor aproape 30.000 de minifotbaliști legitimați în toată țara. Spun asta pentru că minifotbalul este un sport curat, un sport unde valoarea contează, unde cei mai buni pe teren câștigă întotdeauna. De aceea, naționala noastră a reunit cei mai talentați minifotbaliști amatori din România, care provin din campionate din întreaga țară.”

Selecționerul Tiberiu Lajos, fost arbitru UEFA care ocupă și funcția de vicepreședinte al Federației de minifotbal, a remarcat nivelul înalt al competiției.

“Toate echipele au avut loturi puternice, și cu excepția meciului disputat cu Bulgaria, în celelalte partide a trebuit să tragem tare ca să învingem. Ce a făcut diferența este în primul rând patriotismul acestor băieți, pentru că deși amatori, ei au alergat enorm și au dorit cu sinceritate să ofere românilor bucuria unui nou titlu continental la minifotbal. Ce a mai făcut diferența este caracterul puternic, de învingători, a băieților din selecționata României. Naționala noastră de minifotbal este un etalon de valoare și devotament, un exemplu pentru oricare dintre sporturile practicate la noi.”

Tot la Tulcea, președintele Răzvan Burleanu a promovat în cadrul reuniunii cu ceilalți lideri europeni ai federațiilor naționale de minifotbal ideea înființării unei cupe continentale rezervate echipelor de club. “Ideile Federației noastre au fost îmbrățișate de către toate delegațiile federațiilor naționale din Europa, urmând ca în perioada următoare să punem la punct detaliile”.

Iată, așadar, că minifotbalul românesc înscrie în cartea de aur a sportului din țara noastră o victorie continentală de prestigiu, a doua după cea repurtată anul trecut, la Bratislava.

“Avem, iată, o echipă de luptători, de români care cred în victorie indiferent de scorul de pe tabela de marcaj, de bărbați care au câștigat acest trofeu fără să se aștepte la prime, cadouri și avantaje materiale, ei gândindu-se doar la faptul ca își reprezintă patria cu onoare și mândrie”, a punctat Razvan Burleanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel