Cristi Preda, scenariu pesimist pentru prezidențiale. Mulți candidați, puține partide

PDL, PNL și FC urmează să devină un singur partid, PNL. Pe măsură ce numărul partidelor scade în numele scorurilor electorale cât mai ridicate și mai apropiate de putere, numărul candidaților la alegerile prezidențiale 2014 crește. 

"Din momentul în care, a doua zi după europene, PNL și PDL și-au anunțat intenția de a fuziona, numărul candidaților la președinție care se revendică de la centru-dreapta a crescut spectaculos. MRU, Predoiu, Antonescu – deja stabiliți, inclusiv prin mecanisme interne de selecție -, și-au anunțat intenția de a candida alți cinci politicieni percepuți ca fiind de centru-dreapta: Klaus Johannis (PNL), Cristian Diaconescu (PMP), Călin Popescu Tăriceanu, cu sprijinul unui nou partid, Viorel Cataramă, ca independent, și Monica Macovei (PDL)", scrie Cristian Preda, pe blogul său

"Acesta este momentul pe care-l așteaptă Traian Băsescu"

Europarlamentarul PMP Cristian Preda a adăugat că "în acest moment, e aproape sigur că PDL, PNL și FC se topesc într-un singur partid. Dar cum nu există proceduri acceptate de alegeri primare, nici potențial pentru un compromis negociat inteligent, ci doar încredere în sondaje, e mai probabil să avem mai mulți candidați rebeli și/sau independenți decât un candidat-vedetă care să adune în jurul său energii care sunt azi demobilizate sau prost orientate". 

"Nu vreau să fac pronosticuri, dar sunt foarte pesimist", a conchis europarlamentarul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel