Mugurel Surupăceanu a demisionat din PSD şi Parlament

mugurel
mugurel

Deputatul PSD de Gorj,  Mugurel Surupăceanu,  a demisionat, luni, din partid şi din Parlament, întrucât nu a fost inclus pe lista cu candidaţii formaţiunii pentru alegerile parlamentare, el spunând că  nu se va înscrie în alt partid în această toamnă.

Surupăceanu a declarat pentru Mediafax că a transmis demisia prin fax la sediul PSD Gorj, el luând hotărârea de a nu mai candida pentru un nou mandat în această toamnă nici ca independent şi nici din partea altei formaţiuni politice.

 "Am decis să demisionez şi din Parlament pentru că am considerat că nu e firesc să rămân cu mandatul odată ce părăsesc formaţiunea politică pe listele căreia am candidat. Nu sunt un traseist politic, deci nu voi merge la un alt partid politic în această toamnă, nici cu mandatul de deputat, nici pentru a candida pentru un nou mandat", a spus Surupăceanu.

  "A fost o supărare atunci legată de candidaturi, dar consider că trebuia să depăşească momentul. Decizia îi aparţine. În partid nu am avut niciun fel de discuţie pe această temă şi ţin să-l apreciez şi pentru felul în care s-a retras, fără scandal sau alte lucruri din acestea", a declarat pentru Mediafax Ion Călinoiu, președintele executiv al PSD Gorj.

 După ce a aflat că nu a fost inclus pe lista cu candidaţi ai PSD Gorj pentru alegerile parlamentare, Surupăceanu a declarat în presa locală că nesusţinerea pentru un nou mandat este o consecinţă a jocurilor de culise făcute de lideri ai partidului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel