Mugur Isărescu, criteriu personal pentru intrarea României în zona euro

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a apreciat momentul când România este pregătită să intre în zona euro. 

„M-a întrebat cineva când văd România în zona euro și i-am spus: când va trece prima autostradă Carpații, cam atunci. N-ai cum să dezvolți alte zone dacă treci pe serpentine prin Carpați, asta așa, ca să vorbesc un pic metaforic. Bucureștiul poate să intre în zona euro, 2 milioane, cam 2 milioane de locuitori are și o țară baltică, numai că nu poți să-l desprinzi, să-l ridici și să spui, dom'le, nu mai e București și se agață cei de la Las Fierbinți de noi și ne trag în jos", a declarat, miercuri, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în cadrul conferinței de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.

Noua ţintă pentru aderarea României la zona euro este 1 ianuarie 2019, însă pentru ca acest deziderat să  se îndeplinească trebuie îndeplinite mai multe cndiții:  îndeplinite  Pentru ca o ţară să treacă la euro trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB, datoria publică să nu treacă de 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşească cu 1,5% media celor mai performante economii din zona euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel