Mugur Isărescu: BNR urmărește asigurarea unor dobânzi real pozitive la depozitele bancare

Banca Națională a României urmărește, prin deciziile de politică monetară, printre altele, asigurarea unor dobânzi real pozitive la depozitele bancare, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Perspectiva unei rate a inflației apropiate de zero în următoarele trei-patru trimestre face ca aceste decizii de politică monetară să stimuleze activitatea de creditare într-o manieră care să sprijine creșterea economică sustenabilă și, în același timp, să mențină în teritoriu real pozitiv ratele dobânzilor la depozite", a precizat guvernatorul BNR.

Potrivit acestuia, un mix echilibrat de politici macroeconomice, accelerarea reformelor structurale și păstrarea corelației dintre productivitate și salarii, coroborate cu o intermediere financiară sustenabilă și o remunerare corespunzătoare a depozitelor bancare sunt esențiale pentru consolidarea economiei românești în cadrul procesului de convergență cu UE.

Guvernatorul BNR a ținut să precizeze că trebuie să ținem cont și de contextul internațional și în special european.

"Avem cam peste tot în lume, în Europa dar și în țările vecine, dobânzi nominale scăzute, sensibil mai scăzute decât la noi și, în multe cazuri, dobânzi reale negative. Din acest motiv am ținut să menționăm că, și cu această scădere (de dobândă — n.r), având în vedere că trei — patru trimestre vom avea o rată a inflației în jur de zero, rata reală a dobânzilor în România se menține nu doar pozitivă, dar aș spune în parametrii pe care i-am avut până acum . Noi avem în modelul nostru o rată reală în jur de 1,5 — 2%. Nu o țintim, dar o presupunem ca fiind rezonabilă", a explicat Isărescu.

El a mai spus că s-a luat în calcul și impactul deciziilor asupra cursului de schimb, dar dobânda care contează pentru mișcările de capital este cea de la facilitatea de depozit, care a rămas nemodificată, la 0,25%.

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, miercuri, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul minim record de 1,75% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 7 mai 2015.

În rândul statelor Uniunii Europene, România are una dintre cele mai ridicate dobânzi de politică monetară. În Ungaria, dobânda cheie este de 1,8%, în Polonia — 1,5%, în Cehia — 0,05% iar în statele din zona euro — 0,05%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel