Mugur Cozmanciuc: Județul Neamț trebuie să fie inclus într-un proiect care să-l lege de Europa

Liderul PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, spune că județul  are nevoie să fie parte a unui program de țară, un program în care autostrada care leagă Moldova de Ardeal și de Europa să treacă prin Neamț.

"PNL Neamț a continuat dialogul cu nemțenii și în această săptămână și vreau să vă spun că în proporție de 80% am fost foarte surprins să văd că și în această săptămână, principala problemă pe care au formulat-o este cea a locurilor de muncă. Neamțul are nevoie de un proiect economic care să creeze locuri de muncă în care salariile să nu fie umilitoare. Proiectul de țară trebuie să aibă la bază un program economic bazat pe seriozitate, corectitudine și predictibilitate", a spus Mugur Cozmanciuc.

Prezent la Neamț, Varujan Vosganian a spus că "Tipul asta de a guverna trebuie sa înceteze. PSD are o politică de ieftinire a poporului român. Proiectul de țară a lui Klaus Iohannis pleacă de la viziunea președintelui de susținere față de scăderea TVA la 19 procente, creșterea rolului investițiilor: publice, private și interne și cred că venirea lui Klaus Iohannis în fruntea țării este un atuu pentru venirea investițiilor, pentru că în străinatate el are o imagine bună. Creșterea locurilor de muncă și reindustrializarea este un concept de bază al proiectului Iohannis,pe rețele de parcuri tehnologice care să fructifice active care deja există, cum este cazul județului Neamț".

Citește și: Klaus Iohannis: Primarii care au părăsit ACL nu vor mai fi primiți înapoi. Acești trădători vor fi scoși din politică

"2014 este anul în care evaziunea fiscală a atins în România cote pe care nu le-a avut niciodată. Evaziunea este dublă ca atunci când eram ministru. Să știți că în 2014 s-a colectat mai puțin decât în 2008, cu toate ca TVA-ul atunci era mai mic. Dacă am reduce la jumătate evaziunea fiscală am rezolva problemele reale ale românilor, locurile de muncă, pensii decente și am avea bani la buget pentru investiții", a mai spus Vosganian.

La rândul său, senatorul Eugen Țapu-Nazare,a adăugat că: "Economia românească a intrat în recesiune tehnică. Fix între cele două tururi vor veni datele de la Eurostat, care vor arăta că și în trimestrul trei economia se va contracta, însemnând trei trimestre consecutive de scădere economică. Asta ne arată că acest guvern incompetent va băga România în recesiune economică. De ce nu s-a respectat legea să prezinte parlamentului bugetul până în 15 octombrie? Dacă respectă legea afla?i că toate aceste promisiuni electorale nu vor putea fi respectate. După cum vedeți în guvernul PSD nu este nici un ministru din Moldova. PSD—ul nu are nici un interes în a dezvolta Moldova".

"Klaus Iohannis câștigă teren și la nivelul județului Neamț și la nivelul întregii Românii. Cea mai bună dovadă este faptul că PSD se teme că va pierde alegerile este campania murdară și negativă pe care au început-o: pliante cu minciuni trimise prin poștă, agresarea voluntarilor ACL (în Ilfov cel mai recent caz), o campanie murdară legată de faptul că familia Iohannis nu are copii. Sunt revoltat de modul în care PSD încearcă să își facă campanie. Tacticile pe care le folosesc cei de la PSD dovedesc că sunt disperați și că știu ce știe toată lumea: că Victor Ponta o să piardă alegerile. Noi avem un candidat de care suntem mândri și nu vom apela la atacuri murdare de campanie. Nu avem nevoie: avem cel mai bun candidat și vom continua să ducem o campanie pozitivă și curată" , a declarat deputatul Radu Surugiu, în cadrul unei conferințe de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel