MRU, la lansarea candidaților ARD: S-au înmulțit cutele de pe fruntea mea

mru
mru

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, în prezent liderul Partidului Forța Civică, a susținut, luni, în timpul lansării candidaţilor ARD la parlamentare la Opera din Bucureşti, că, dorindu-și să vadă cum arată o țară inundată de promisiuni, a efectuat mai multe vizite în teritoriu, care, însă, i-au înmulțit ridurile de pe frunte. 

"Este prima oară când zâmbesc în ultimele trei săptămâni şi aceasta pentru că vă văd pe toţi adunaţi aici uniţi în aceeaşi voinţă. Bine aţi venit cu toţii alături de ARD, bine aţi venit alături de inimile cele mai curajoase! Îmi reproşează mulţi că s-a înmulţit numărul cutelor pe fruntea mea. De o lună şi jumătate am luat la pas fiecare kilometru din România pentru că am simţit nevoia să văd cum arată o ţară inundată de promisiuni şi ştim cu toţii cum arată, tot chipuri încruntate am văzut, tot oameni care privesc în viitor şi se întreabă până când vor mai fi lucrurile aşa, milioane de români dezamăgiţi", şi-a început Ungureanu discursul, la Opera din București.

Ulterior, liderul Partidului Forța Civică a arătat că ARD își dorește să reducă CAS cu 5% la angajator, deoarece este nevoie "de aer curat în plămânul fiecărui întreprinzător privat, şi trebuie să înţelegem că dacă există o şansă de bogăţie în această ţară, ea vine din munca neobosită şi din transpiraţia celui care investeşte şi riscă, acolo este creativitatea, acolo este resursa umană inteligentă"

 „Vrem o Românie care se clădeşte pe seama iniţiativei private. Cum ne uităm în ochii unui întreprinzător privat care se adresează către tine, candidat al ARD, cu următoarea întrebare: <<De ce sunt sufocat de taxe, de ce nimeni nu mă lasă să prosper, de ce nimeni nu înţelege că din profitul meu ca firmă, hrănesc alţi oameni, ofer locuri de muncă>>? Şi primul răspuns pe care îl am este <<Pentru că tocmai cei care se află azi la putere au învăţat să ia o mie de piei de pe spatele fiecărui întreprinzător privat. Ce vom face noi? Le vom da oxigenul de care au nevoie. Mii de firme mor în anul acesta în România, fiecare firmă care moare înseamnă locuri de muncă pierdute, o şansă de prosperitate ratată, mai multe familii încruntate, mai mulţi părinţi care plâng, mai mulţi copii care merg cu hainele rupte la şcoală. Ce vrem noi e mult mai simplu (...) putem până în 2015 să reducem CAS-ul cu cinci procente la angajator, pentru că este nevoie de aer curat în plămânul fiecărui întreprinzător privat şi trebuie să înţelegem că dacă există o şansă de bogăţie în această ţară, ea vine din munca neobosită şi din transpiraţia celui care investeşte şi riscă, acolo este creativitatea, acolo este resursa umană inteligentă, acolo e diferenţa între socialismul prăduitor pe care îl propune USL-ul şi economia de piaţă cu accente sociale bine distribuite pe care o propunem noi”, a declarat Ungureanu, citează NewsIn.

 În opinia fostului premier, românii pot opta în 9 decembrie fia a fi în Europa, fie a fi în afara ei, însă drumul drept nu poate fi garantat decât de ARD. "Noi suntem altceva şi când vom pleca din această sală vom merge precum alergătorii cu flacăra olimpică spre victoria pe care o merităm cu adevărat (...). Pe 9 decembrie alegem între două moduri de a exista şi am să spun foarte simplu, să înţeleagă toată lumea: vrem în Europa sau în afara ei? Vrem în civilizaţia prosperităţii, a respectului dintre oameni, a onestităţii, a prefesionalismului, sau vrem în sălbăticia invectivelor, a hoţiei, a minciunii, a lenei? Nu cred că există vreun cetăţean român care să aleagă vreodată acest al doilea drum, există un singur drum şi acesta nu poate fi garantat decât de ARD, pentru că este drumul drept (...) Am bătut ţara în lung şi în lat şi voi mai face, o voi face şi după 9 decembrie, ştiind că noi trebuie să reînvăţăm să ajungem din nou îmtre semenii noştri şi să le spunem că dacă am greşit am făcut-o fără să vrem şi acolo unde am avut succes ştim azi cum am fi putut avea un succes şi mai mare pentru că am învăţat. Dar ce este important şi asta o spun oricui, candidaţi ai ARD? În fine, după ani de bâjbăială, după ani de ezitări, avem azi o hartă pe care se află desenat drumul drept pe care trebuie să mergem şi e o hartă care nu se termină cu ziua de 9 decembrie şi nici cu 2014 şi nici cu 2016, ci se termină peste generaţii", a declarat Ungureanu, la lansarea celor 452 de candidați ARD pentru alegerile parlamentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel