MRU: Doi oameni știu cum a căzut Guvernul - președintele și premierul

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a făcut noi dezvăluiri cu privire la moțiunea de cenzură prin care a fost demis guvernul MRU. El a declarat pentru Adevărul că doar doi oameni ştiu exact ce s-a întâmplat: preşedintele şi premierul.

”Cei care se pronunţă au aflat anecdote la a 10-a mână şi încearcă să le transforme în adevăr, a spus MRU. Fiecare parlamentar care a trecut din barca puterii în barca opoziţiei a avut o motivaţie personală, de multe ori condiţionată. Unii au făcut-o pe baza unui avantaj real, alţii pe baza unui avantaj ipotetic, politic sau material. Unii au făcut-o din dispoziţia şefului direct. Cert este că tensiunea crescuse nu între Guvern şi Parlament, ci între Guvern luat ca ministri unul câte unul şi propriul partid, între parlamentari şi propriul partid, aici în relaţia cu PDL-ul, între premier, preşedinte şi partidele aflate atunci în opoziţie.

Mihai Răzvan Ungureanu a explicat de ce a plecat la Varșovia în ziua care a precedat moțiunea de cenzură. ”Plecarea la Varşovia a fost un drum obligatoriu. La Varsovia venea premierul chinez care avea o ofertă investiţională pentru câteva din statele est europene. România ar fi avut acces la 10 miliarde de euro. Vizita a fost de 6 ore cu drum cu tot. Premierul Poloniei, Tusk, urma să vină, apoi, la Bucureşti pe 1 iunie, la grupul Prietenii Coeziunii”.

Discuție cu parlamentarii ca la Obor

”Am discutat cu parlamentarii, o noapte întreagă, într-un teatru interesant, a declarat MRU. Mergeau întâi la preşedinte, obţineau un răspuns, veneau la mine, îl validam, apoi au votat cum li se ceruse.  Era ca în Obor. "Dă tu mai mult ca să nu mă duc în partea celalaltă!", aproape toţi au spus asta. Mai rău pentru mine a fost să văd ce zaţ uman s-a strâns în politica românească, ce caractere urâte. Unii poate şi-au rezolvat ipoteca, miniştri sigur nu au ajuns. Singurul om care a fost foarte supărat a fost Emil Boc. Ştiu că şi-a luat capul în mâini şi a suspinat. (...) Căderea Guvernului Ungureanu nu a fost opera PDL, faţă de mine s-a purtat cât se poate de bine. Am reproşuri faşă de unele persoane care aveau feţe gri când vedeau că sunt 5.000 de oameni ai PDL care mă aclamă. Unii s-au speriat că Ungureanu ar putea fi şeful PDL, mi-au transmis prin interpuşi să nu fac acest pas. Amendamentele sunt mici negocieri locale, o reîntoarcere a investiţiei electorale. Eu am fost primul premier care s-a opus acestei forme de plată politică, e mită. Cel care m-a susţinut a fost preşedintele, care a fost la fel de ferm ca mine. Au mers cu presiuni şi asupra lui. "

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel